Consiliul Tineretului din România (CTR) şi Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) atrag atenţia, vineri, că proiectul de buget pentru 2019 prevede o scădere drastică a principalelor programe pentru tineri ale Ministerului Tineretului şi Sportului (MTS) şi cer o alocare de cel puţin 10 euro/ tânăr în 2019. În actualul proiect de buget, alocarea este mai ică de un leu pentru fiecare tânăr, mai puţin chiar decât în 2018.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Bugetul alocat pentru acţiuni de tineret la nivelul MTS ar urma să scadă, în 2019, la mai puţin de 1 leu pe tânăr pe an, după ce în 2018 a fost de 1,49 lei, echivalentul unui covrig. Acest buget include sumele pentru concursurile de proiecte de tineret organizate de MTS atât la nivel central, cât şi la nivelul fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti, precum şi proiectele proprii şi în parteneriat ale acestui minister şi ale instituţiilor aflate în subordinea sa. Ameninţat de scădere este şi bugetul pentru susţinerea centrelor de tineret, care ar urma să fie redus, de asemenea, cu peste o treime. Singura creştere este planificată pentru investiţii în centrele de agrement”, au transmis, vineri, printr-un comunicat de presă, CTR şi ANOSR. 

Potrivit sursei citate, o scădere semnificativă, cu peste 50%, este prevăzută şi în bugetul pentru tabere, inclusiv taberele studenţeşti.

De asemenea, având în vedere că în metodologia pusă în dezbatere publică apare creşterea alocaţiei de cazare, de la 60 de lei la 120 lei, pentru Programul Naţional „Tabere Studenţeşti”, suma totală alocată per zi ajunge la 160 de lei, faţă de 100 de lei, cum a fost în anii anteriori.

Potrivit semnaarilor documentului, creşterea costurilor ar putea genera o scădere şi mai mare a numărului de beneficiari, care în urma solicitărilor ANOSR, şi răspunsul MTS prin OMTS nr. 290/2018, a crescut de la 6.000 la 10.000 de locuri în anul anterior.

„Păstrarea acestui număr de potenţiali beneficiari ai Programului Naţional „Tabere Studenţeşti” ar arăta interesul acordat de MTS studenţilor, ar încuraja performanţa acestora şi ar reduce o parte din inechităţile socio-economice existente”, mai spun semnatarii documentului.

Tinerii şi studenţii au trimis Guvernului şi preşedinţilor partidelor politice propuneri privind moificarea sumelor alocate.

”Dacă adunăm bugetele a cinci-şase primării mai interesate de susţinerea acţiunilor de tineret, depăşim bugetul alocat de Guvernul României cu această destinaţie, prin Ministerul Tineretului şi Sportului. Din păcate, tinerii care au norocul să trăiască în astfel de localităţi sunt puţini, iar ceilalţi au nevoie de susţinere guvernamentală. Fondurile europene disponibile pentru proiecte de tineret prin Erasmus+ şi Corpul European de Solidaritate sunt mult mai mari decât cele alocate de Guvern, deşi tineretul nu este în competenţa Uniunii Europene, ci a statelor membre. Noi am cerut 10 euro/tânăr/an pentru tot bugetul de tineret al MTS, inclusiv proiecte de tineret, centre de tineret, baze de agrement, cercetări sociale de profil, tabere şi alte cheltuieli. La proiecte de tineret, nu cerem nici măcar de 1 euro/tânăr/an. Este un minimum pentru a le da tinerilor o şansă să se implice în dezvoltarea comunităţilor lor, pentru a învăţa să se organizeze, să gestioneze un buget, să lucreze în echipă, să îşi facă prieteni şi să simtă că au, mai mult decât acum, o şansă la o viaţă mai bună în propria ţară”, a declarat Mihai Dragoş, preşedintele Consiliului Tineretului din România (CTR).

Guvernul discută în şedinţa de vineri proiectul bugetului de stat pe 2019.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.