Consiliul Naţional al Elevilor a transmis, cu ocazia susţinerii simulărilor la Evaluarea Naţională, că metodele de evaluare din sistemul românesc de învăţământ nu se pliază pe nevoile şi interesele actuale şi îi îndeamnă pe elevi să dea foaia goală la testele care se desfăşoară de luni până miercuri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Consiliul Naţional al Elevilor, structura reprezentativă a elevilor din România, doreşte să aducă în atenţia publică (mai ales vouă, elevilor pe care îi reprezentăm) o problemă care este cunoscută tuturor: metodele de evaluare din sistemul nostru de învăţământ nu se pliază pe nevoile şi interesele actuale. De aceea, dar şi pentru a responsabiliza toţi decidenţii care până acum nu ne-au luat în serios, invităm elevii din România să ni se alăture în protestul prin care ne opunem modului în care sunt organizate simulările examenelor naţionale. Mai mult decât orice altceva, o facem pentru generaţiile viitoare, pentru că ele nu trebuie să fie asemenea nouă, o generaţie de sacrificiu, o generaţie de cobai ai Ministerului Educaţiei Naţionale. Modificările nefundamentate din acest an ne fac să refuzăm a fi părtaşi la acest experiment, unde examenele par a deveni un scop, nu un mijloc”, au transmis reprezentanţii Consiliului Naţional al Elevilor.

Aceştia susţin că simulările nu evaluează competenţele, ci doar cunoştinţele.

”Nu ne vor evalua capacitatea de a gândi critic, ci doar capacitatea de a reproduce informaţiile care ne-au fost dictate la clasă. Simulările au ajuns să fie experimentul ministerului, nu experienţele noastre de învăţare, iar acest lucru ne motivează să ne ridicăm în faţa tuturor acestor nedreptăţi, printr-un protest: fie dând foaia goală, fie scriind tot ceea ce este greşit la sistem, transformându-ne foaia de examen într-un manifest faţă de învăţământul românesc. Dăm foaia goală pentru că schimbările nefundamentate nu sunt soluţia în educaţie: pentru că atunci când regulile se schimbă în timpul jocului, eşti îndreptăţit să ieşi din joc. Itemii de tip obiectiv nu au fost etalonaţi, iar noi, deşi suntem beneficiarii direcţi ai educaţiei, nu am fost consultaţi. Mai mult decât atât, suntem constrânşi să acceptăm schimbările făcute din pix care încep să caracterizeze sistemul de învăţământ românesc”, mai spun elevii.

Aceştia susţin că ministerul vrea nişte cobai, nişte procente dintr-o diagramă şi nimic mai mult.

”Dăm foaia goală pentru a trage un semnal de alarmă înainte să fie prea târziu, înainte să ajungem în punctul critic în care vom susţine simulări de examene naţionale anual, pentru că decidenţii îşi doresc să pună cât mai multă presiune pe noi. Dăm foaia goală pentru că încă o evaluare în clasa a VII-a este nejustificată, când încă nu ne-a fost clarificat de ce am dat-o pe cea din clasa a VI-a, căci încă o simulare nu ne va face nici mai stăpâni pe competenţele noastre, nici mai puţin stresaţi la gândul că ne aşteaptă ani grei, ani în care vom alerga de la un meditator la altul, ani în care, după atâtea examene şi evaluări standardizate, nimeni nu ne va întreba spre ce domeniu vrem să ne îndreptăm”, mai spun reprezentanţii Consiliului Naţional al Elevilor.

Aceştia afirmă că ni vor evaluări mai uşoare, ci evaluări reale.

Aproximativ 350.000 de elevi sunt aşteptaţi să susţină, începând de luni, simularea Evaluării Naţionale la care participă, în premieră, şi elevii clasei a VII-a pe lângă cei de clasa a VIII-a. Rezultatele vor fi comunicate în 22 martie
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.