Consilierii municipali din Galaţi au aprobat, miercuri, la propunerea primarului Ionuţ-Florin Pucheanu, proiectul de hotărâre privind acordarea unui stimulent financiar pentru nou-născuţi în cuantum de 1.000 lei net pentru fiecare copil. Conform edilului sef al Galaţiului, proiectul are rolul de a creşte natalitatea în oraş.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Proiectul pe care l-am iniţiat pentru acordarea unui sprijin de 1.000 de lei pentru fiecare nou-născut a primit undă verde astăzi în Consiliul Local. Sunt sigur că această sumă este binevenită pentru orice copil şi familie. Vom continua demersurile pentru a veni în sprijinul familiei şi pentru creşterea natalităţii. Copiii merită toată susţinerea şi grija din prima clipă", a declarat primarul Ionuţ Pucheanu.

Pentru a primi stimulentul financiar, beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: cel puţin unul dintre părinţi sau părintele singur să aibă domiciliul stabil pe raza municipiului Galaţi de cel puţin 1 an înainte de data naşterii copilului; naşterea copilului este înregistrată la o maternitate de pe teritoriul României; să depună cererea în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data externării mamei, dar nu mai mult de 90 de zile de la naştere; solicitantul nu are datorii restante la bugetul local.

Scopul acordării stimulentului financiar este de a oferi un sprijin familiilor cu domiciliul în Galaţi pentru creşterea şi îngrijirea copiilor. Stimulentul financiar pentru copiii nou-născuţi va fi acordat, la cerere, de către Direcţia de Asistenţă Socială a municipiului Galaţi, conform metodologiei aprobate de Consiliul Local.

Stimulentul financiar se acordă o singură dată pentru fiecare copil nou-născut. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.