Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor al Regiunii Bucureşti Ilfov i-a trimis, marţi, după ce comisarii din mai multe judeţe au participat la acţiuni de protest spontane, o scrisoare deschisă premierului Dacian Cioloş, transmiţându-i acestuia că au cele mai mici venituri dintre toate instituţiile de control şi că situaţia lor a ajuns într-un moment critic, iar lipsa unei reacţii ar putea declanşa proteste mai ample.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Comisarii ANPC spun că acţiunea spontană a avut scopul de a atrage atenţia asupra nivelului salarizării inacceptabil de mic şi a discrepanţelor foarte mari care există în plan salarial între ei şi ceilalţi funcţionari publici din instituţii similare de control (ANSVSA, ANAF).

Comisarii mai susţin că nemulţumirea vine şi în contextul în care, în aceste zile, este în discuţie o eventuală aliniere a salariilor funcţionarilor publici din cadrul Comisariatelor pentru Protecţia Consumatorilor cu cele ale funcţionarilor publici din alte instituţii cu atribuţii similare.

Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

“Nu este în intenţia noastră să declanşăm un conflict, însă în acest moment apreciem că nu avem niciun fel de protecţie profesională, nu avem suport logistic în adevăratul sens al cuvântului, iar motivaţia noastră, dincolo de dorinţa de a ne face treaba cât mai bine, este aproape inexistentă. Comisarii ANPC au cele mai mici venituri dintre toate instituţiile de control deconcentrate. Un debutant în Comisariatele Regionale pentru Protecţia Consumatorilor începe de la minimul pe economie, iar, ca superior, cu grad maxim de vechime, ajunge de regulă pe la 1.800 de lei. Precizăm că, la încadrări identice, salariile sunt considerabil diferite”, se arată în documentul transmis premierului.

Semnatarii mai atrag atenţia asupra faptului că ANPC şi-a diminuat numărul de angajaţi de aproximativ trei ori în ultimii 10 ani, personalul fiind insuficient în toate comisariatele.

“Este absolut necesar ca, la nivel naţional, în domeniul bugetar să existe şi să se aplice aceleaşi principii şi aceleaşi niveluri salariale pentru instituţii similare, în special pentru cele de control. Numărul maxim de posturi aprobat la nivel naţional este de numai 621, din care pentru aparatul central 100, plus demnitarii, în timp ce pentru toate comisariatele regionale şi judeţene din întreaga ţară, 521 de posturi, ceea ce arată că structura de personal este extrem de dezechilibrată”, se mai arată în scrisoarea deschisă.

Comisarii de la Protecţia Consumatorilor amintesc că Guvernul are înscrise printre priorităţile programului de guvernare şi combaterea corupţiei prin măsuri radicale care să determine o reducere efectivă a ariei de manifestare a acestui fenomen, însă pentru acest lucru o atenţie specială trebuie acordată şi problemei salarizării funcţionarilor publici.

“Noi, cei de la Protecţia Consumatorilor Regiunea Bucureşti Ilfov, împreună cu toţi comisarii din teritoriu, sperăm că aceste inechităţi care au fost aduse în faţa dumneavoastră să găsească sprijin şi rezolvare”, se arată în finalul scrisorii deschise.

Semnatarii spun că în cazul în care semnalul de alarmă pe care-l trag nu va avea niciun efect, iar salariile lor vor rămâne la acelaşi nivel, acţiunile de marţi se pot considera ca fiind un prim pas pentru manifestări ulterioare mult mai ample.

Angajaţii de la Protecţia Consumatorilor au protestat, marţi, în mai multe oraşe din ţară, între care Alba Iulia, Braşov, Bacău, Ploieşti, Sibiu şi Târgu Mureş, nemulţumiţi de salariile mici şi de diferenţele mari între funcţionari cu aceleaşi funcţii şi atribuţii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.