Codul Urbanismului, adoptat de Camera Deputaţilor/ Cseke: Aduce simplificări substanţiale în domeniul construcţiilor/ Prevede şi aplicarea referendumului privind emiterea de către PMB a certificatelor de urbanism şi a autorizaţiilor de construire

Codul Urbanismului, adoptat de Camera Deputaţilor/ Cseke: Aduce simplificări substanţiale în domeniul construcţiilor/ Prevede şi aplicarea referendumului privind emiterea de către PMB a certificatelor de urbanism şi a autorizaţiilor de construire

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, propunerea legislativă privind Codul Amenajării Teritoriului, Urbanismului şi Construcţiilor (CATUC), reformă esenţială pentru modernizarea legislaţiei din domeniu şi pentru îndeplinirea angajamentelor asumate de România prin PNRR, anunţă ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Demnitarul afirmă că documentul aduce „simplificări substanţiale în domeniul construcţiilor”, dar şi „rigoare şi responsabilitate pentru instituţiile publice implicate”. Noul cod introduce digitalizarea proceselor de avizare, reducând timpul şi birocraţia, dar aduce şi taxe pentru marii dezvoltatori. De asemenea, simplifică avizarea pentru construcţiile de până la 50 de metri pătraţi din mediul rural, introducând procedura de notificare a autorităţilor locale, cu un termen scurt de 15 de zile. Codul Urbanismului mai prevede aplicarea referendumului din Bucureşti, astfel că, de la 1 noiembrie 2028, toate certificatele de urbanism şi toate autorizaţiile de construire vor fi emise de către Primăria Municipiului Bucureşti. Proiectul de act normativ a fost trimis Senatului spre adoptare şi, după un vot favorabil, intră în vigoare la 15 zile de la promulgare.

"Codul Urbanismului aduce simplificări substanţiale în domeniul construcţiilor, dar şi rigoare şi responsabilitate pentru instituţiile publice implicate. Digitalizăm procesele de avizare, legea oferă siguranţă în amenajarea localităţilor în care trăim, şi înseamnă 972 de milioane de euro din fonduri nerambursabile, pe care România nu le va pierde prin adoptarea acestui jalon inclus în PNRR", a declarat Cseke Attila.

Noul Cod al Urbanismului, care a primit, marţi, raport favorabil de la Comisia de specialitate a Camerei Deputaţilor, include reglementări care, până acum, erau prevăzute de 21 de acte normative distincte. Proiectul de act normativ a fost trimis Senatului, spre dezbatere şi adoptare. Prevederile noului Cod al urbanismului pot intra în vigoare în 15 zile după un vot favorabil în Senat şi promulgare.

Digitalizare, simplificări şi mai puţină birocraţie

Codul Urbanismului aduce digitalizare, iar în acest sens va fi implementată o platformă digitală naţională pentru emiterea certificatelor de urbanism, a avizelor şi autorizaţiilor de construire, printr-un ghişeu unic, reducând termenul de autorizare la aproximativ 65 de zile, de la 4-8 luni, cum este în prezent, arată Ministerul Dezvoltării.

Zonele urbane şi mediul rural

În marile oraşe, dezvoltatorii mari, care construiesc peste 500 de unităţi locative, vor contribui la infrastructura edilitară locală prin plata unei taxe, din care se vor putea construi grădiniţe, creşe, şcoli şi alte investiţii în infrastructura pentru viitorii locatari. Codul Urbanismului nu modifică legislaţia spaţiilor verzi, prevederile legate de protejarea acestora se menţin în vigoare. Astfel, spaţiile verzi nu vor fi diminuate, precizează reprezentanţii ministerului.

Potrivit sursei citate, o noutate introdusă este simplificarea avizării pentru anumite construcţii din mediul rural, pentru care se introduce procedura de notificare a autorităţilor locale, cu un termen scurt de 15 de zile, reducând birocraţia şi timpul de aprobare. Astfel, se vor putea construi mai simplu garaje, terase acoperite, pergole, bucătării de vară şi anexe care nu depăşesc 50 mp, doar în mediul rural şi în afara zonelor metropolitane, menţionează sursa citată.

Aceeaşi sursă precizează că o locuinţă unifamilială pentru folosinţă proprie, cu parter şi până la 150 de metri pătraţi, va putea fi construită, în mediul rural, pe bază de proiecte proprii, întocmite de către specialişti, sau proiecte tip puse la dispoziţie de autorităţile locale, fiind elaborat un catalog de proiecte tip separat pe regiunile istorice, pe baza unor concursuri şi finanţări în colaborare cu Ministerul Dezvoltării şi Ordinul Arhitecţilor.

Litoralul Românesc

Pentru litoralul românesc, CATUC prevede obligativitatea elaborării în maximum un an şi aprobarea în cel mult cinci ani a unei reglementări specifice zonei.

Amenajarea localităţilor

Codul Amenajării Teritoriului, Urbanismului şi Construcţiilor (CATUC) prevede reducerea semnificativă a termenelor de avizare în cazul construcţiilor şi al investiţiilor publice, dar şi al planurilor urbanistice. Astfel, Planurile Urbanistice Generale (PUG) vor fi avizate în 6-12 luni, faţă de 3-5 ani în prezent, cele zonale vor putea fi aprobate în aproximativ 7,5 luni, iar Planurile Urbanistice de Detaliu (PUD) vor deveni proceduri simplificate, cu termene de adoptare de 1-2 săptămâni, menţionează sursa citată.

Studiile de fezabilitate, necesare construcţiilor, se vor putea realiza în 2-3 săptămâni în loc de 3-6 luni, cum este în prezent, conform unor indicatori stabiliţi de Ministerul Dezvoltării, iar, pe parcursul execuţiei lucrărilor, rămâne în vigoare proiectul tehnic. Cei care solicită autorizaţii de construire vor plăti o singură taxă pentru aceste documente, adaugă aceeaşi sursă.

Construcţii mai sigure pentru cetăţeni, localităţi bine planificate

De asemenea, explică sursa citată, legea prevede introducerea Registrului Naţional al Construcţiilor, noi reglementări pentru certificarea firmelor din construcţii menite să asigure creşterea calităţii în domeniu, dar şi simplificarea procedurilor pentru lucrări de mică amploare. Proiectanţii şi toţi specialiştii implicaţi în avizare vor avea răspundere legală conform noului Cod.

În domeniul investiţiilor publice, noua lege rezolvă problemele semnalate în sistem care conduceau la întârzieri. Astfel, arată sursa citată, studiile de fezabilitate vor fi realizate mai rapid, pe baza unor indicatori de referinţă, reducând semnificativ durata de pregătire a proiectelor.

De asemenea, Codul Urbanismului prevede aplicarea referendumului din Bucureşti, astfel că, începând cu 1 noiembrie 2028, toate certificatele de urbanism şi toate autorizaţiile de construire vor fi emise de către Primăria Municipiului Bucureşti (PMB), de către specialiştii în domeniu care vor fi transferaţi până atunci la PMB, iar metodologia de aplicare a reorganizării aparatelor de specialitate va fi aprobată până în iulie anul viitor.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră