Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate, duminică, în 20 de judeţe din Maramureş, sudul şi estul Transilvaniei, jumătatea de nord a Moldovei, estul şi nordul Olteniei şi jumătatea sudică a Munteniei, precum şi în Capitală. Totodată, zece judeţe din Banat, Crişana, sud-vestul Olteniei şi vestul Transilvaniei se află sub Cod portocaliu de caniculă, cu temperaturi de până la 37 de grade. În Maramureş, jumătatea de nord a Transilvaniei, nordul Moldovei, Crişana şi nordul Banatului este în vigoare şi un Cod galben de furtuni, cu descărcări electrice şi vijelii. Luni, un nou Cod galben privind temperaturi deosebit de ridicate va viza vestul şi sudul Olteniei, jumătatea de sud a Munteniei şi Dobrogea continentală. În Bucureşti, temperaturile vor atinge 33 de grade, iar luni sunt aşteptate furtuni, cu grindină.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate şi disconfort termic, valabilă duminică, între orele 12.00 şi 21.00, în judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Sibiu, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Braşov, Covasna, Harghita, Suceava, Neamţ, Botoşani, Iaşi şi în municipiul Bucureşti.

”În Maramureş, sudul şi estul Transilvaniei, jumătatea de nord a Moldovei, estul şi nordul Olteniei şi jumătatea sudică a Munteniei se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată şi va fi disconfort termic. Indicele temperatură-umezeală (ITU) local va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 30 şi 35 de grade”, au arătat meteorologii.

Evenimente
19 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

Totodată, în acelaşi interval orar este în vigoare un Cod portocaliu de temperaturi deosebit de ridicate, disconfort termic accentuat, caniculă, în judeţele Satu Mare, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Caraş-Severin, Mehedinţi, Timiş, Arad şi Bihor.

”În intervalul menţionat în Banat, Crişana, în sud-vestul Olteniei şi în vestul Transilvaniei, se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, maximele se vor situa între 33 şi 37 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, local va fi caniculă, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi”, a arătat ANM.

O altă atenţionare Cod galben, dar vizând instabilitate atmosferică temporar accentuată, va fi în vigoare de duminică, de la ora 14.00, până luni, la ora 3.00, în judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bihor, Arad, Timiş, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Botoşani, Neamţ, Harghita, Mureş şi parţial în Alba.

Astfel, în Maramureş, jumătatea de nord a Transilvaniei, nordul Moldovei, Crişana şi nordul Banatului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (rafale în general de 50...70 km/h) şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20...30 l/mp şi izolat de peste 40 l/mp.

În cursul serii şi al nopţii manifestări de instabilitate atmosferică vor fi şi în restul Transilvaniei, al Banatului, precum şi în zona de munte, dar pe arii mai restrânse.

O nouă atenţionare Cod galben privind temperaturi deosebit de ridicate şi disconfort termic va viza, luni, între orele 12.00 şi 21.00, judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa şi parţial în Constanţa, Tulcea şi Caraş-Severin, precum şi în municipiul Bucureşti.

”În vestul şi sudul Olteniei, în jumătatea de sud a Munteniei şi în Dobrogea continentală se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată şi va fi disconfort termic. Indicele temperatură-umezeală (ITU) local va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 31 şi 34 de grade”, au arătat meteorologii.

Luni, în sudul şi estul ţării local vor fi perioade de instabilitate atmosferică accentuată.

În zona municipiului Bucureşti, de duminică, de la 12.00, până luni, la ora 9.00, vremea va fi călduroasă, cu disconfort termic ridicat (indicele temperatură-umezeală - ITU - va depăşi pragul critic de 80 de unităţi). Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 32...33 de grade, iar cea minimă de 16...17 grade, mai scăzută în zona preorăşenească, spre 14 grade.

Pe parcursul zilei de luni, vremea călduroasă va persista, iar disconfortul termic va fi ridicat. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi vijelii după-amiaza şi seara. Vor fi condiţii de grindină. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 30 de grade.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.