Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel ALFA” solicită premierului Dacian Cioloş să convoace de urgenţă Consiliul Naţional Tripartit pentru Dialog Social, pentru urgentarea stabilirii nivelului salariului minim brut pe economie garantat în plată pentru anul 2017.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

CNS „Cartel ALFA” susţine că a solicitat acest lucru în repetate rânduri şi a atenţionat că este urgent, pentru ca operatorii economici să îşi poate stabili bugetele pentru anul următor.

„Am solicitat acest lucru în repetate rânduri şi am atenţionat că este urgent, astfel încât operatorii economici să fie în măsură să îşi fundamenteze bugetele pentru anul viitor, în special cei din companiile multinaţionale, care trebuie să aprobe bugetele într-o structură de decizie complexă. Este responsabilitatea guvernului de a crea condiţii de creştere economică, precum şi un cadru legislativ care să favorizeze stabilitatea şi predictibilitatea pe piaţa forţei de muncă, iar stabilirea nivelului salariului minim este una dintre aceste obligaţii”, se arată într-o scrisoare deschisă transmisă premierului.

Sindicaliştii mai precizează că mesajul pe care ministrul Muncii îl transmite public în ultima perioadă este acela de a îngheţa nivelul salariului minim.

„Mesajul pe care Ministrul Muncii îl transmite public în ultima vreme este acela de a îngheţa nivelul salariului minim. Nu putem accepta culpabilizarea întregii mase de salariaţi pentru incapacitatea Guvernului de a gestiona politica salarizării unitare în sistemul bugetar. Toate datele arată că lipsa unor politici echilibrate şi coerente de distribuire a rezultatelor muncii (în planul politicii fiscale, în planul încheierii şi negocierii contractelor colective şi al politicii privind salariul minim), face ca astăzi să avem o polarizare accentuată a societăţii, cu o proporţie enormă de salariaţi aflaţi în risc de sărăcie. Inechitatea socială şi sărăcia nu sunt factori de progres, ci dimpotrivă, surse de instabilitate şi o frână în dezvoltare. Având în vedere aceste aspecte, Comitetul Confederal al CNS „Cartel ALFA” solicită guvernului să nu mai întârzie în adoptarea măsurii de stabilire a salariului minim pentru anul viitor”, mai scriu reprezentanţii CNS „Cartel ALFA”.

În prezent, salariul minim brut pe economie din România este de 1.250 lei, echivalent cu circa 277 euro, ceea ce corespunde unui salariu net minim de 917 lei (203 euro) pentru un angajat fără persoane în întreţinere.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.