CNAIR anunţă, joi, că au fost reluate lucrările şi pe primele loturi din Autostrada Ploieşti – Buzău, iar mobilizarea de pe şantier face posibilă deschiderea circulaţiei până la sfârşitul acestui an pe primii 49,35 km din A7.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Au fost reluate lucrările şi pe primele loturi din Autostrada Ploieşti – Buzău (63,25 km), între Dumbrava şi Pietroasele! Mobilizarea în şantier a crescut pe Lotul 1 (Dumbrava – Mizil) şi pe Lotul 2 (Mizil – Pietroasele), parte din A7 (Autostrada Moldovei)”, a transmis, joi, CNAIR, într-o postare pe pagina de Facebook.

Sursa citată a precizat că progresul fizic este de 43% pe lotul 1 şi de 41,2% pe lotul 2, ”ceea ce face posibilă deschiderea circulaţiei până la sfârşitul acestui an pe primii 49,35 km din A7”.

Potrivit companiei, în prezent, pe lotul 1 se desfăşoară lucrări de reprofilare taluze şi montare prefabricate pentru podeţe, în timp ce pe lotul 2 a început instalarea grinzilor, montarea dalelor şi a elementelor prefabricate pentru podeţe.

Directorul General al CNAIR, Cristian Pistol, a atras, însă, atenţia că mobilizarea în şantier trebuie să crească progresiv, în special pe lotul Mizil – Pietroasele.

Lotul 1 (Dumbrava -Mizil): 21 km

Antreprenor: Asocierea Impresa Pizzarotti&SPA - Pizzarotti SA - Retter Projectmanagement SRL;

Durată contract: 20 de luni (execuţie);

Valoare contract: 1,46 miliarde de lei, fără TVA;

Ordin de începere: 22.08.2022;

Stadiu actual: 43%;

Termen deschidere: 2024.

Lotul 2 (Mizil – Pietroasele): 28,35 km

Antreprenor: Asocierea SC Coni SRL – Trace Group Hold PLC;

Durată contract: 20 de luni (execuţie);

Valoare contract: 1,24 miliarde de lei, fără TVA;

Ordin de începere: 12.08.2022;

Stadiu actual: 41,2%;

Termen deschidere: 2024.

Construcţia ambelor loturi este finanţată prin PNRR.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.