Toate instituţiile de învăţământ preuniversitar din Dej vor trece, începând de vineri, în scenariul roşu, după ce municipiul a depăşit rata de infectare de 3 la o mie de locuitori. Totodată, masca de protecţie devine obligatorie în toate spaţiile publice deschise.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Având în vedere că rata de incidenţă cumulată a cazurilor Covid-19 în ultimele 14 zile a depăşit pragul de 3/1000 locuitori în municipiul Dej, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Cluj a aprobat astăzi Hotărârea nr. 59, prin care s-a dispus ca începând cu data de 23.10.2020, ora 00.00, pe o perioadă de 14 zile, să fie aplicate măsuri pentru implementarea prevederilor H.G. nr. 856/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, a transmis, miercuri, Prefectura Cluj.

Astfel, se instituie obligaţia purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice deschise; organizarea şi desfăşurarea activităţii cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este interzisă; activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, este interzisă; activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, este permisă doar pentru persoanele cazate în aceste unităţi; pentru operatorii economici prevăzuţi la punctele 3 şi 4 se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective; prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber (terase).

De asemenea, nu este permisă activitatea în baruri, cluburi şi discoteci, iar activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este interzisă;

Începând de vineri, toate unităţile de învăţământ preuniversitar din municipiul Dej vor trece în scenariul 3 de funcţionare, desfăşurând cursuri exclusiv online.

La Dej, rata de infectare a ajuns la 3,29 la o mie de locuitori.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.