Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand a anunţat că au fost eliberaţi stâlpii de cablurile de internet, telefonie şi tv. „Internetul, serviciile de telefonie şi cablu tv funcţionează fără probleme în Sectorul 1”, a asigurat edilul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Iată că se poate. Am promis că vom curăţa stâlpii de cablurile operatorilor, misiune îndeplinită. Operatorii şi-au mutat cablurile în subteran, aşa cum este normal într-o capitală europeană. Internetul, serviciile de telefonie şi cablu tv funcţionează fără probleme în Sectorul 1”, a scris Clotide Armand, miercuri, pe Facebook.
 
Edilul Sectorului 1 a reamintit că, în urmă cu un an. a trimis o notificare către toţi operatorii de comunicaţii din Sectorul 1 prin care le-a transmis că nu mai tolerează „să stăm cu cablurile atârnate de stâlpi în condiţiile în care există infrastructura subterană făcută de NetCity”.
 
„Imediat după ce am anunţat asta cei de la televiziunea Digi 24 s-au grăbit să facă un material fals în regim de Breaking News cum că eu las fără internet tot Sectorul 1. Iar CNA a spus că nu e ok ce au făcut cu minciuna lor. Sunt curioasă de data asta ce vor spune”, a completat Armand. 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.