Clădirile şi terenuri în paragină din sudul litoralului vor fi supraimpozitate cu până la 500%, decizia fiind luată în cadrul unei şedinţe a Consiliului Local Mangalia de la sfârşitul anului trecut. Viceprimarul municipiului Mangalia, Dragoş Angelescu, a declarat pentru News.ro, că este vorba de 240 de proprietăţi care vor fi supraimpozitate, cele mai multe fiind terenuri neîngrijite.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Consiliul Local Mangalia a aprobat, la sfârşitul anului trecut, valoarea impozitelor şi taxelor locale pentru 2022. În cadrul acestui proiect, a fost adoptată şi hotărărea ca  terenurile şi clădirile în paragină din Mangalia şi din sudul litoralului să fie supraimpozitate cu valori cuprinse între 300% şi 500%. 
Viceprimarul municipiului Mangalia, Dragoş Angelescu, a explicat miercuri, pentru News.ro,  de ce a fost luată această decizie. 
 “Primăria Mangalia a început un amplu proces de reabilitarea a spaţiilor verzi în municipiu şi staţiuni, motiv pentru care am încercat să-i aducem şi pe proprietarii de terenuri proprietăţi private să se alinieze la investiţiile noastre. Nu s-a întâmplat şi am procedat la această măsură de supraimpozitare”, a explicat viceprimarul Mangaliei. 
El a precizat că este vorba mai mult despre terenuri părăsite decât despreclădiri în paragină, acestea fiind renovate în ultimii ani de noii proprietari. 
“Hoteluri nu mai sunt foarte multe pentru că de vreo trei ani hotelurile lăsate fără activitate şi neîntreţinute au suferit modificări pe linia proprietarilor, adică au fost scoase la vânzare, s-au vândut, au început noii proprietari să le renoveze, să le aranjeze. Mai sunt patru unităţi hoteliere în această situaţie. În rest, vorbim mai mult de terenuri care au fost obiectul unor specule imobiliare acum mai mulţi ani. Piaţa imobiliară, începând din 2008-2009 a suferit modificări, nu au prezentat interes, nu s-au mai obţinut preţuri de vânzare cum îşi calculaseră iniţial şi au rămas cu terenurile ţinându-le acolo că vor vedea ce se întâmplă”,a precizat Dragoş Angelescu.  
El a menţionat că este vorba despre 240 de proprietăţi care au fost supuse supraimpozitării, atât din municipiul Mangalia, dar şi din staţiunile din sudul litoralului. 
Dragoş Angelescu a precizat că dacă proprietarii nu vor plăti supraimpozitul, se poate ajunge până la expropriere şi vânzarea la licitaţie a bunului respectiv. 
“La un moment dat se va intra pe procedura de recuperare a debitelor şi de la caz la caz în funcţie de ce spune legea, asta vom face. Se poate ajunge şi până la expropriere, până la preluarea proprietăţilor respective şi scoaterea lor la licitaţie. Dar există şi posibilitatea să facă ceea ce trebuie, iar de anul viitor revin la nivelul de impozitare normal”, a transmis viceprimarul.
El a precizat că sunt mulţi proprietari de astfel terenuri sau clădiri care nu au înţeles că staţiunile din sudul litoralului trebuie să redevină o atracţie pentru turişti. 
“Suprafaţa este întinsă, sunt mulţi proprietari care nu au înţeles că trebuie să aducem la lumină staţiunile din sudul litoralului şi trebuie să revenim o destinaţie atractivă pentru toţi turiştii, din ţară şi din străinătate”, a mai declarat viceprimarul Mangaliei.
Primăria Mangalia administrează şi staţiunile Saturn, Venus, Jupiter, Cap Aurora, Neptun şi Olimp.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.