Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Bistriţa-Năsăud a luat duminică măsuri suplimentare pentru a combate COVID-19 în două comune, Miceştii de Câmpie şi Milaş, şi a redus restricţiile în Chiochiş. În cele două comune activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se va desfăşura fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6.00-23.00. Aceleaşi restricţii se aplică şi în cazul activităţii operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc. Purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice deschise. Măsurile intră în vigoare de luni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Conform Hotărârii C.J.S.U 8/17.01.2021, se introduc restricţii în unitatăţile administrativ teritoriale Miceştii de Câmpie şi Milaş, unde incidenţa cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile este mai mare decât 1,5/1000 şi mai mică de 3/1000 de locuitori. În aceste UAT-uri activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se va desfăşura fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00-23,00. Aceleaşi restricţii se aplică şi în cazul activităţii operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc. Purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice deschise”, potrivit hotărârii CJSU transmisă printr-un comunicat al prefecturii Bistriţa-Năsăud.

Totodată, hotărârea CJSU prevede ca „în unităţile administrativ-teritoriale unde incidenţa cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 în ultimele 14 zile  este mai mică sau egală cu 1,5/1000 de locuitori: Chiochiş şi unităţile administrativ-teritoriale din judeţ, cu excepţia celor menţionate mai sus şi pentru care nu au fost introduse restricţii prin Hotărâri ale CJSU adoptate începând cu data de 15.10.2020, activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se va desfăşura fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00-23,00. Aceleaşi restricţii se aplică şi activităţii operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc. Purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice deschise”, conform sursei citate.

Restricţiile vor fi ridicate în funcţie de incidenţa cumulată a cazurilor de îmbolnăvire cu nou coronavirus în ultimele 14 zile, comunicate de către DSP, mai indici sursa menţionată.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.