Primăria Capitalei va cumpăra, începând cu anul viitor, 600 de noi mijloace de transport public, dintre care 400 de autobuze, 100 de troleibuze şi 100 de tramvaie, printr-un program cu o durată de patru ani, potrivit proiectelor de hotărâre aprobate, miercuri, în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB). Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a spus că parcul auto al RATB este unul îmbătrânit şi depăşit ca uzură, iar această achiziţie nu înseamnă rezolvarea în totalitate a problemelor, dar înseamnă un prim pas.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În proiectele de hotărâre adoptate nu este specificată însă suma pe care Primăria o va aloca pentru mijloacele de transport, care vor fi achiziţionate prin licitaţie.

Toate autobuzele vor fi Euro 6 şi vor avea podeaua complet coborâtă, vor fi supravegheate video, atât în interior, cât şi în exterior şi vor fi dotate cu un sistem de numărare a călătorilor, care va permite urmărirea şi înregistrarea numărului de călători transportaţi pe anumite intervale de timp, pe un anumit număr de staţii sau pe o anumită linie.

În ceea ce priveşte tramvaiele, acestea vor avea, pe pragul superior al uşii, o bandă luminoasă care va asigura luminarea pe timp de noapte în zona respectivă atunci când uşa este deschisă. De asemenea, podeaua va avea o bandă colorată reflectorizantă în zona tuturor uşilor, la intrare, pentru a fi vizibilă atât ziua, cât şi noaptea.

Toate specificaţiile tehnice se găsesc în proiectele de hotărâre.

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, i-a îndemnat pe consilieri să voteze aceste proiecte, chiar dacă nu rezolvă în totalitate problemele.

"Cu toţii suntem de acord cu faptul că parcul auto al RATB este unul îmbătrânit, este unul depăşit ca uzură şi morală şi fizică. Toţi cetăţenii care folosesc transportul public în comun reclamă faptul că nu se mai poate continua cu această situaţie, că avem nevoie de autobuze noi, performante, de troleibuze şi de tramvaie. Achiziţia pe care o vom face în următoarea perioadă nu înseamnă în totalitate rezolvarea problemelor, dar înseamnă un prim pas”, a spus Firea la şedinţa CGMB.

Aceasta a adăugat că Uzina de Reparaţii Ateliere Centrale a RATB trebuie să beneficieze de investiţii pentru a putea fabrica tramvaie româneşti.

"Împreună vom contribui pentru ca URAC (Uzina de Reparaţii Ateliere Centrale a RATB) să beneficieze de investiţii şi să poată să fabrice tramvaie româneşti, acum nu are capacitatea să o facă. Trebuie, bineînţeles, să continuăm cu achiziţiile până când vom putea să afirmăm cu toţii că ne-am realizat mandatul faţă de bucureşteni şi că transportul public în comun e o alternativă viabilă de luat în seamă de către cetăţeni. Aceasta este una dintre primele măsuri pentru combaterea traficului sufocant din Capitală, dar nu singura. Trebuie să se mergă în paralel cu prioritizarea şi cu abordarea problemei benzilor unice, construirea de parcări la intrarea în Capitală şi în zona staţiilor de metrou”, a mai spus Firea.

Consilierul PNL Ciprian Ciucu a redactat, miercuri, un raport prin care a explicat că achiziţionarea noilor autobuze Euro 6 nu va rezolva problema calităţii slabe a serviciilor de transport public.

De asemenea, el a subliniat că proiectele de hotărâre privind achiziţionarea celor 600 de mijloace de tranport nu conţin o estimare bugetară şi nici o fundamentare care să facă referire la volumul şi fluxul de călători, trasee şi frecvenţa autobuzelor.

"Doar nevoia stringentă, ce nu mai suferă amânare, precum şi înţelegerea faptului că Gabriela Firea şi PSD-ALDE şi-au atins limita maximă de competenţă şi nu vor fi în stare să vină în faţa bucureştenilor cu fundamentări mai temeinice ne fac astăzi să votăm această achiziţie, pentru a nu mai prelungi starea deplorabilă de la RATB”, a scris Ciprian Ciucu în raport.

Proiectele de hotărâre nu au avut niciun vot împotrivă şi nicio abţinere.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.