Compania CFR SA anunţă că au fost primite 10 oferte pentru licitaţia publică desfăşurată pentru lucrările de întreţinere a infrastructurii feroviare pe o lungime totală de 1.461 de kilometri. Licitaţia a vizat opt loturi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că 10 operatori economici au depus oferte la procedura de licitaţie deschisă pentru Lucrări de întreţinere prin înlocuirea la rând a elementelor componente ale suprastructurii căii, pe o lungime de maximum 1461 km din reţeaua feroviară, lucrări care au drept scop readucerea liniilor în parametri proiectaţi şi circulaţia trenurilor cu vitezele iniţiale de maximum 120 km/h", se arată într-un comunicat de presă transmis, vineri, de CFR.

Acordurile-cadru, aferente celor 8 sucursale regionale de cale ferată (Bucureşti, Craiova, Timişoara, Cluj, Braşov, Iaşi, Galaţi şi Constanţa), se vor derula pe o perioadă de 4 ani şi au ca obiectiv stabilirea termenilor şi condiţiilor ce vor guverna contractele sectoriale de lucrări (contractele subsecvente de lucrări, care se vor încheia la nivel de regională, în limita fondurilor alocate). 

Astfel, în cadrul procedurii de licitaţie publică, împărţită în 8 loturi, au fost depuse următoarele oferte:

- Lotul 1: Yapı Merkezi İnşaat ve Sanayi A.Ş, Aktor Societate Tehnica Anonima (Aktor S.A.), Salcef SPA, Asocierea Rotary Constructii Mentenanta (Leader), SC Proiect Consult SRL, Euro Constructu Trading 98;

- Lotul 2: Yapı Merkezi İnşaat ve Sanayi A.Ş, Salcef SPA, SC Proiect Consult SRL (Leader), Rotary Constructii Mentenanta, Euro Construct Trading 98;

- Lotul 3: Yapı Merkezi İnşaat ve Sanayi A.Ş, Salcef SPA;

- Lotul 4: Yapı Merkezi İnşaat ve Sanayi A.Ş, Salcef SPA;

- Lotul 5: Yapı Merkezi İnşaat ve Sanayi A.Ş, Aktor Societate Tehnica Anonima (Aktor S.A.), Salcef SPA, Asocierea Rotary Constructii Mentenanta (Leader), Euro Construct Trading 98, SC Proiect Consult SRL;

- Lotul 6: Yapı Merkezi İnşaat ve Sanayi A.Ş, Salcef SPA;

- Lotul 7: Arcada Company, Yapı Merkezi İnşaat ve Sanayi A.Ş, Salcef SPA, Aktor Societate Tehnica Anonima (Aktor S.A.);

- Lotul 8: Yapı Merkezi İnşaat ve Sanayi A.Ş, Arcada Company, Salcef SPA.

"Lucrările de întreţinere prin înlocuirea la rând a elementelor componente ale suprastructurii căii şi realizarea căii fără joante, care se vor executa pe o lungime de 1461 km CF, au ca obiectiv aducerea liniei în parametri proiectaţi pentru viteza maximă de circulaţie de 120 km/oră", a arătat compania. 

Potrivit sursei citate, valoarea totală estimată a acordului-cadru, împărţit în 8 loturi, este de minimum 1.001.483.640 lei fără TVA şi de maximum 4.216.621.320 de lei, fără TVA, sursa de finanţare fiind asigurată din fonduri de la bugetul de stat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.