CFR Călători anunţă că pe durata sărbătorilor de iarnă suplimentează numărul trenurilor şi personalul de la casele de bilete din gările mari pentru fluidizarea traficului. De asemenea, pentru evitarea supraaglomerării vagoanelor, vânzarea biletelor fără loc va fi limitată

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

CFR Călători anunţă că, până în 3 ianuarie, pentru a face faţă solicitărilor publicului cu prilejul sărbătorilor de iarnă, trenurile care circulă pe cele mai solicitate rute din Bucureşti spre/dinspre Satu Mare, Baia Mare, Vatra Dornei, Suceava, Iaşi, Timişoara Nord, Braşov, Cluj Napoca, Constanţa sunt suplimentate.

De asemenea, este suplimentat şi personalul feroviar în marile gări, la casele de bilete, pentru fluidizarea vânzărilor de bilete, iar pentru evitarea supraaglomerării vagoanelor, vânzarea biletelor fără loc va fi limitată.

Potrivit CFR Călători, agenţiile de voiaj CFR din centrele comerciale Iulius Mall din Iaşi, Carrefour şi Titan din Bucureşti vor fi deschise conform programului acestor magazine. Restul agenţiilor vor avea program zilnic obişnuit, mai puţin în zilele libere 25, 26 decembrie, 1 şi 2 ianuarie, când vor fi închise.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.