Centru european: Sunt cel puţin şase specii de ţânţar considerate potenţiali vectori de transmitere a virusului Zika

Precizările sunt făcute de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), care citează European Centre for Disease Prevention and Control (ECDC ).

Virusul Zika face parte din familia Flaviviridae şi se transmite la om prin intermediul inţepăturilor de ţânţari. Este înrudit cu alte flavivirusuri transmise prin vectori, acestea fiind agenţi infecţioşi pentru febra Denga, infecţia West-Nile şi encefalita japoneză.

Începând cu anul 2007, virusul Zika a provocat mai multe focare în Pacific, iar din anul 2015 s-a răspândit în America de Sud şi America Centrală. Acestea au fost primele focare documentate în afara zonelor endemice tradiţionale din Africa şi Asia.

Infecţia cu virusul Zika este considerată o boală emergentă cu potenţial de răspândire în noi zone în care vectorul (ţânţarul Aedes) este prezent.

Virusul Zika a fost izolat la ţânţarii din specia Aedes Aegypti şi studii experimentale au demonstrat ca această specie este capabilă să transmită virusul. Alte specii de ţânţar Aedes, în special Aedes Africanus, Aedes Albopictus (identificat şi în România din 2012), Aedes Polynesiensis, Aedes Unilineatus, Aedes Vittatus şi Aedes Hensilli, sunt considerate potenţiali vectori de transmitere pentru virusul Zika.

Aceste specii sunt active pe parcursul zilei, motiv pentru care se recomandă respectarea măsurilor de protecţie mai ales în acest interval.

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a recomandat revizuirea, de către autorităţile publice locale, a progamelor de combatere a dăunătorilor, inclusiv a ţanţarilor, în contextul anunţului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii privind măsurile de prevenţie pentru virusul Zika.

Printre recomandări, se numără: folosirea substanţelor active pentru combaterea ţânţarilor din specia Aedes albopictus, intensificarea măsurilor de desţânţărizare în zonele cunoscute a fi posibile locaţii de înmulţire a acestora (zonele parcurilor, lacurilor, etc. inclusiv depozite de anvelope sau oricare altele caracterizate prin acumulări de apă), cât şi în jurul spitalelor de boli infecţioase, în care există posibilitatea internării cazurilor suspecte de infecţie Zika de import.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a emis o alertă generală ca urmare a situaţiei create de apariţia cluster-ului de malformaţii congenitale cu tulburări neurologice (sindrom GuillanBarre) în posibilă legătură cu infecţia produsă de virusul Zika în Brazilia.

Până în acest moment, 4.976 de cazuri de microcefalie au fost în rândul copiilor brazilieni, potrivit Reuters.

La sfârşitul lunii februarie s-a înregistrat un prim caz de transmitere a virusului Zika pe cale sexuală în Franţa, la o femeie contaminată de partenerul ei întors din Brazilia.

Virusul Zika este un virus ARN monocatenar, identificat prima dată în 1947 în pădurea tropicală Zika din Uganda, de aici i se trage şi numele. Virusul provoacă la om o boală infecţioasă virală, numită febra Zika, transmisă prin înţepătura unui ţânţar infectat cu acest virus.

Majoritatea infecţiilor provocate de virusul Zika sunt asimptomatice (60-80%). Simptomele bolii sunt de obicei uşoare şi dispar în 2-7 zile, fără decese. Principalele simptome sunt erupţia cutanată, pete roşii care apar iniţial pe faţă şi apoi se extind pe tot corpul, febra moderată, cefaleea, conjunctivita.

Adevăratul pericol îl reprezintă infestarea cu Zika a femeilor însărcinate. Există suspiciuni că virusul se transmite transplacentar de la mamă la făt sau în timpul travaliului. Specialiştii susţin că bebeluşii născuţi din mame infestate cu Zika pot prezenta complicaţii neurologice, inclusiv sindromul Guillain-Barré şi malformaţii congenitale: microcefalie la nou-născuţi şi malformaţii ale sistemului nervos, totuşi OMS nu a confirmat oficial această teorie.  

Urmărește-ne și pe Google News