Fostul jucător de baschet Ghiţă Mureşan a votat la alegerile parlamentare la secţia deschisă la Washington.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ghiţă Mureşan a votat la secţia de votare nr. 360, deschisă la Washington DC, iar o fotografie cu acesta a fost postată de MAE pe pagina de Facebook.

MAE a organizat 417 secţii de votare în afara ţării.

Ghiţă Mureşan (45 de ani) este cel mai înalt jucător de baschet care a jucat vreodată în NBA. El are înălţimea de 2 metri şi 31 de centimentri, la fel ca sudanezul Manute Bol, retras şi el din activitate. Mureşan şi-a început cariera la CS Universitatea Cluj în 1991. După un sezon la Cluj-Napoca, acesta s-a transferat în Franţa, la Pau-Orthez, după care a fost selectat de către echipa americană Washington Bullets (actualmente Washington Wizards). A jucat în NBA în perioada 1993-2000, iar în cel mai bun sezon al său a primit din partea ligii premiul „NBA Most Improved Player”, care se acordă jucătorului cu cel mai bun progres de-a lungul unui sezon, comparativ cu precedentul an. În doi ani consecutivi, 1996 şi 1997, Ghiţă Mureşan a fost jucătorul cu cel mai bun procentaj al aruncărilor din întreaga ligă. Cariera sa a fost însă presărată cu numeroase accidentări, însă după retragere a rămas în staff-ul echipei Washington Wizards, în departamentul de marketing şi relaţii publice, având în prezent funcţia de ambasador al francizei nord-americane.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.