Curtea Constituţională a admis, cu unanimitate de voturi, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că este neconstituţională sintagma „nu este cercetat disciplinar” din cuprinsul dispoziţiilor art. 27 ind. 45 lit. b) din legea 360/2002 privind Statutul poliţistului. Astfel, această prevedere asupra căreia s-a pronunţat CCR ca fiind neconstituţională se referă la una dintre condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească agentul de poliţie care a absolvit studii superioare poate participa la concursul pentru ocuparea unui post de execuţie vacant de ofiţer.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„În şedinţa din 2 martie 2023, Curtea Constituţională, în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori, cu unanimitate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că este neconstituţională sintagma «nu este cercetat disciplinar» din cuprinsul dispoziţiilor art. 27 ind.45 lit. b) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului. În esenţă, Curtea a reţinut că sintagma «nu este cercetat disciplinar» din cuprinsul dispoziţiilor legale analizate instituie o condiţie de natură să afecteze egalitatea de şanse a  agentului de poliţie, funcţionar public cu statut special, de a participa la concursul pentru ocuparea unui post de execuţie vacant de ofiţer. Această condiţie, ce ţine de exercitarea raportului său de serviciu, nu este nici necesară şi nici proporţională cu scopul urmărit, aducând astfel atingere dispoziţiilor art. 16 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 41 din Constituţie”, arată comunicatul de presă al CCR.

Articolul 27 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului se referă la faptul că „agentul de poliţie care a absolvit studii superioare poate participa la concursul pentru ocuparea unui post de execuţie vacant de ofiţer, dacă îndeplineşte cumulativ mai multe condiţii, printre care şi cea de punctul b): „nu este cercetat disciplinar sau nu se află sub efectul unei sancţiuni disciplinare”.

Decizia Curţii Constituţionale este definitivă şi general obligatori.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.