Curtea Constituţională a admis sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis privind neconstituţionalitatea legii care completează Legea educaţiei şi care stabileşte că activităţile din învăţământul preuniversitar şi universitar se pot desfăşura şi online, constatând că legea este neconstituţională în ansamblul ei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Plenul Curţii Constituţionale a dezbătut, miercuri, în cadrul controlului anterior promulgării, obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011, obiecţie formulată de preşedintele României.

"În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea pentru completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011 este neconstituţională, în ansamblul său", arată CCR.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru. Argumentele reţinute în motivarea soluţiei pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, în 11 mai, Curţii Constituţionale, o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, aceasta fiind făcută în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Şeful statului arăta că în cazul acestei legi la Camera decizională - Senatul - "s-a produs o schimbare de esenţă, contrară expunerii de motive, reflectată în forma iniţiatorului şi în cea adoptată în prima Cameră sesizată" şi încalcă principiul bicameralismului. De asemenea, Iohannis considera că faptul că legea va fi pusă în aplicare la o dată anterioară intrării ei în vigoare este de natură a aduce atingere art. 78 din Constituţie.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.