Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) semnalează, în urma analizelor de risc fiscal, cazul unui salon de servicii estetice din Bucureşti, care se promova pe reţelele de socializare cu tarife de mii de euro, pentru care au fost stabilite obligaţii fiscale suplimentare în cuantum de peste 537.000 de lei. În total, administratorul societăţii a achitat la bugetul de stat suma de 905.212 lei, valoare care include dobânzile şi penalităţile aferente, după constatarea mai multor nereguli.
„În urma analizelor de risc fiscal, inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală au efectuat un control antifraudă la un salon de servicii estetice din Bucureşti, în cadrul căruia au fost identificate o serie de deficienţe fiscale. În evaluarea riscului fiscal au fost analizate inclusiv informaţii disponibile în spaţiul public privind activitatea desfăşurată de societate”, arată, marţi, ANAF într-un comunicat de presă.
Reprezentantul salonului promova pe reţelele de socializare servicii cu tarife de până la 2.000 de euro, informaţii care au fost coroborate cu datele fiscale aflate la dispoziţia organelor de control, precizează ANAF.
Principalele aspecte constatate au vizat înregistrarea unor depuneri de numerar drept creditări ale societăţii, deşi verificările au evidenţiat că sumele respective proveneau, în fapt, din încasări aferente serviciilor prestate şi nu reprezentau împrumuturi acordate societăţii de către asociaţi sau administratori. De asemenea, au fost înregistrate unele cheltuieli efectuate în interes personal, care nu aveau legătură cu desfăşurarea activităţii economice şi nu îndeplineau condiţiile legale pentru deducerea fiscală. În acelaşi timp, au fost înregistrate cheltuieli şi deducerea nelegală a TVA aferente utilizării şi achiziţiei în sistem de leasing a două autoturisme cu o valoare totală de peste 335.000 de euro, inclusiv cheltuieli aferente utilizării acestora în interes personal, fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute de legislaţia fiscală. De asemenea, s-a mai remarcat raportarea cu întârziere a sumele încasate pentru serviciile prestate, prin menţinerea acestora în evidenţa contabilă sub forma unor avansuri, precum şi colectarea cu întârziere a TVA aferente.
„În urma controlului Antifraudă, au fost stabilite obligaţii fiscale suplimentare în cuantum de peste 537.000 de lei.
Administratorul societăţii a achitat la bugetul de stat suma totală de 905.212 lei, reprezentând prejudiciul constatat, majorarea de 15%, precum şi dobânzile şi penalităţile aferente”, se precizează în document.
Oficialii ANAF spun că în urma achitării integrale a prejudiciului constatat, a majorării de 15%, precum şi a dobânzilor şi penalităţilor aferente, în conformitate cu prevederile art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare, „administratorul societăţii a beneficiat de clauza de nepedepsire prevăzută de lege, astfel încât nu se mai impune sesizarea organelor de urmărire penală”.
Direcţia Generală Antifraudă Fiscală continuă monitorizarea şi verificarea contribuabililor care prezintă risc fiscal, cu prioritate în domeniile în care sunt identificate forme de diminuare a bazei impozabile, necolectarea sau deducerea nelegală a TVA, precum şi neevidenţierea sau evidenţierea necorespunzătoare a veniturilor provenite din activităţi economice, se mai arată în comunicat.
