Câştigătoarea licitaţiei pentru îngrijirea gazonului de pe Arena Naţională este SC Sports Fields SRL, aceeaşi firmă care a avut până acum contract cu FCSB, clubul lui George Becali, şi care încasa de la acesta mai mulţi bani pentru National Arena şi mai puţini bani pentru îngrijirea bazei sportive private din Berceni. Iniţial, municipalitatea nu comunicase numele firmei câştigătoare, ci doar faptul că a fost finalizată licitaţia şi valoarea contractului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Primăria Capitalei a transmis luni seară, printr-un comunicat de presă, că a finalizat achiziţia serviciilor de întreţinere a gazonului pentru Arena Naţională, umând să fie încheiat contractul, în valoare de aproape 100.000 de lei, fără TVA. Reprezentanţii municipalităţii nu au precizat cine a câştigat procedura de achiziţie, numele firmei fiind oferit mai târziu, la insistenţele jurnaliştilor.

SC Fields Sports SRL va asigura în continuare îngrijirea gazonului de pe Arena Naţională, contractul de aproape 100.000 de lei fiind încheiat pentru 45 de zile, interval în care se va finaliza o altă procedură, pe care Primăria Capitalei o pregăteşte în prezent.

Firma deţinută de Stelian Dia este aceeaşi care a asigurat îngrijirea gazonului de pe Arena Naţională pentru FCSB, în baza protocolului între clubul lui Gigi Becali şi Primăria Capitalei.

Conform unor dezăluiri ale ziaristului Cătălin Tolontan, protocolul prevedea ca instituţia condusă de Gabriela Firea, fina omului de afaceri, să achite contractul, ”compensând din sumele aferente închirierii stadionului şi achitării utilităţilor”.

Contractul a fost atribuit atunci clubului FCSB fără o procedură de achiziţie publică. Ulterior, Primăria Capitalei a emis un comunicat de presă, în care susţine că protocolul cu FCSB, este legal, precizând însă că este temporar şi că municipalitatea va organiza o licitaţie în acest sens.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.