Ministrul Afacerilor Interne Carmen Dan a avut luni prima întâlnire de lucru cu noul şef al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Dan-Paul Iamandi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„La şedinţa de comandă i-am transmis domnului general importanţa pe care o acord instituţiei pe care o conduce, dar şi responsabilitatea uriaşă pe care Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă o are faţă de cetăţeni. La fel de mare este responsabilitatea pe care domnul Iamandi o are faţă de pompierii din subordine, cei care trăiesc făcând zi de zi acte de eroism pentru a ne salva bunurile şi viaţa”, a scris Carmen Dan pe pagina sa de Facebook.

Generalul de brigadă Dan-Paul Iamandi, inspector şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi, a fost împuternicit la conducerea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) la sfârşitul lunii ianuarie de către premierul interimar de atunci, Mihai Fifor, şi îl înlocuieşte din funcţie pe colonelui Daniel-Marian Dragne care a fost numit printr-o decizie semnată de Sorin Grindeanu, în 3 februarie 2017. Acestuia i-a încetat împuternicirea exercitării atribuţiilor funcţiei de inspector general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă în 4 februarie, conform deciziei premierului Viorica Dăncilă.

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a stabilit, în noiembrie 2015, că Dan-Paul Iamandi a fost recrutat de organele de contrainformaţii militare ”pentru încadrarea informativă a militarilor în termen şi a cadrelor din unitatea sa «în scopul prevenirii unor abateri disciplinare de la ordinea şi disciplina militară»”.

Potrivit CNSAS, Iamandi a folosit numele conspirativ ”Ioan Popa”, dar nu a semnat un angajament şi nici nu a transmis informaţii către Securitate, astfel că nu i se poate atribui calitatea de colaborator sau lucrător al Securităţii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.