Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, spune că aproximativ 40.000 de turişti vor fi pe litoral şi 10.000 în Delta Dunării în minivacanţa de 1 Mai şi că dispozitivul MAI a fost dimensionat astfel încât să acopere acest număr de turişti. Ea a menţionat că în această perioadă sunt identificate zonele în care trebuie acţionat cu precădere în vederea pregătirii sezonului estival.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Sunt suficiente forţe şi vă pot spune că dintr-o primă evaluare numai în ce priveşte minivacanţa de 1 Mai am estimat că vom avea pe litoral o prezenţă de aproximativ 40.000 de persoane şi în Deltă de aproximativ 10.000 de persoane. Asta înseamnă că noi a trebuit să ne dimensionăm dispozitivul în aşa fel încât să acoperim acest aflux de turişti în această perioadă şi bineînţeles să identificăm care sunt zonele în care trebuie să acţionăm cu precădere în pregătirea sezonului estival. Tocmai de aceea aceasta a fost o repetiţie binevenită”, a declarat Carmen Dan, sâmbătă, în staţiunea Mamaia, unde a verificat stadiul pregătirilor.

Ea a susţinut că prin aceste pregătiri a dorit ca cetăţenii să vadă şi să înţeleagă care sunt capacităţile Ministerului de Interne.

“Nu vreau să înţeleagă cineva că ne-am organizat astăzi şi că dumneavoastră aţi văzut care sunt capacităţile noatre de intervenţie şi care sunt angajaţii ministerului care îşi vor desfăşura activitatea în perioada următoare pe litoral. Ne-am dorit mai degrabă ca cetăţenii să înţeleagă cu ce capacităţi acţionăm, ce logistică avem la dispoziţie, care este specificul activităţii pentru fiecare categorie de personal în parte în aşa fel încât fiecare să-şi facă o părere cât mai corectă şi cât mai exactă despre ceeea ce înseamnă activitatea angajaţilor şi a MAI în perioada următoare”, a explicat ministrul.

Carmen Dan a mai susţinut că turiştii trebuie să aibă sentimentul că sunt în siguranţă pe litoral în această minivacanţă, angajaţii MAI fiind prezenţi în zone cu public numeros, unde se desfăşoară diverse evenimente, dar şi pe şosele. Ea a precizat că pe autostrada spre Constanţa acţionează şapte echipaje de poliţie şi zece motociclişti de la Rutieră, spunând că vineri seară a venit pe litoral neanunţată tocmai pentru a constata în ce condiţii se desfăşoară traficul pe drumul către mare.  

Carmen Dan a mai spus că în timpul sezonului estival vor fi detaşaţi pe litoral 250 de angajaţi ai MAI, care vor acţiona împreună cu cei din Constanţa  

“În prezent, pe litoral avem aproximativ 800 de angajaţi. Din luna iulie, când începe efectiv sezonul estival, vom avea efectiv încă 250 de angajaţi ai MAI pe serii, mă refer la poliţişti şi pompieri. Jandarmii vor interveni în dispozitiv, pentru că ei au acele dispozitive flexibile ori de câte ori se va impune. Deci vom fi prezenţi. Nu vreau să înţeleagă cineva că suntem o prezenţă agresivă, dar vreau ca toată lumea să ştie că suntem atenţi şi că am evaluat riscurile”, a declarat Carmen Dan.

Mnistrul a mai afirmat că va analiza şi capacităţile de cazare petnru angajaţii MAI care vor fi detaşaţi aici, iar în perioada următoare vor fi achiziţionate servicii turistice de cazare în Năvodari, Costineşti şi Eforie pentru angajaţii care vor fi detaşaţi în lunile iulie şi august pe litoral şi care nu vor putea fi cazaţi în hotelul ministerului din staţiunea Mamaia.

 “Vă amintiţi că anul trecut deşi încheiasem achiziţia pentru serviciile de cazare ale angajaţilor detaşaţi am avut nişte probleme şi am fost nevoiţi să-i mutăm chiar de a doua zi. Anul acesta nu vreau să se mai întâmple lucru acesta şi am vrut să mă asigur că nu numai în sud şi în nordul litoralului, unde sunt imobile care aparţin ministerului şi care primesc şi îi cazează pe detaşaţi, dar şi Năvodari, Costineşti, Eforie, vom achiziţiona servicii, nu urmărim condiţii de lux, dar urmărim curăţenie şi spaţii în care să se locuiască în condiţii de decenţă pentru că angajaţii noştri nu vin în vacanţă., vin la muncă”, a afirmat Carmen Dan.

Carmen Dan s-a întâlnit sâmbătă cu reprezentanţii structurilor MAI din teritoriu, mai întâi la sediul Prefecturii Constanţa, iar apoi a mers la sediul Poliţiei Mamaia, unde au fost aduse masini de poliţie, jandarmi, SMURD şi ISU, alături de o parte din echipajele de poliţişti, jandarmi, pompieri, cadre medicale de la SMURD care vor interveni în aceste zile, ea stând de vorbă cu comandanţii acestor structuri. Carmen Dan a văzut şi un băieţel de patru ani, îmbrăcat în pompier, adus de către părinţi pentru a admira maşini de poliţie, jandarmi şi pompieri.

Apoi, ministrul de Interne a mers pe plaja unde era amenajat un cort de prim-ajutor şi a văzut şi una din şenilatele care vor acţiona pe nisip. Ea a fost însoţită de şeful Poliţiei Române, Cătălin Ioniţă, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, prefectul Constanţei, Ioan Albu şi preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Marius Horia Ţuţuianu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.