Deputaţii au adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Astfel, iniţiativa legislativă vizează declararea cabinetului de medicină de familie şi a punctelor secundare de lucru ca unităţi sanitare de utilitate publică.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006, în sensul declarării cabinetului de medicină de familie şi a punctelor secundare de lucru ca unităţi sanitare de utilitate publică.
„Asistenţa medicală primară este asigurată prin cabinetul de medicină de familie, care poate fi unitate sanitară de utilitate publică. Statutul de «unitate sanitară de utilitate publică» se acordă cabinetelor de medicină de familie, la cerere”, arată propunerea legislativă.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
De asemenea, „cabinetele de medicină de familie pot deschide cel mult două puncte secundare de lucru, dacă solicitantul asigură un program fracţionat de minimum 10 ore pe săptămână în norma lui de bază sau peste norma lui de bază. Punctele de lucru pot obţine, la cerere, statutul de utilitate publică”, potrivit proiectului de lege.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.