Autorităţile din judeţul Buzău au intervenit, joi seară, pentru acordarea asistenţei medicale unei femei de 82 de ani, cu afecţiuni respiratorii, aflată la Brătileşti. Drumul este impracticabil din cauza râului Bălăneasa, autorităţile încercând să creeze o cale de acces pentru a ajunge la pacientă. Ea a refuzat să fie preluată de un elicopter. Femeia a fost preluată cu o şenilată a ISU, fiind transportată la spital cu o ambulanţă.
UPDATE - IGSU a anunţat că pacienta a fost preluată şi transportată în siguranţă peste cursul de apă cu ajutorul şenilatei ISU, operaţiunea fiind realizată sub supravegherea echipajului ISU şi a personalului medical.
Femeia este transportată către o unitate spitalicească de către echipajul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Buzău.
”Apreciem eforturile tuturor salvatorilor implicaţi în această intervenţie, desfăşurată în condiţii dificile, generate de fenomenele hidrometeorologice care afectează zona. Încă o dată, profesionalismul, promptitudinea şi buna colaborare dintre structurile implicate au contribuit la gestionarea în siguranţă a situaţiei şi la asigurarea accesului rapid al pacientei la îngrijirile medicale necesare”, a transmis IGSU.
ŞTIREA INIŢIALĂ - Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), în localitatea Brătileşti, judeţul Buzău, a fost solicitată intervenţia unei ambulanţe pentru acordarea asistenţei medicale unei femei în vârstă de 82 de ani, care are afecţiuni respiratorii.
”În contextul fenomenelor hidrometeorologice manifestate în zonă, accesul către pacientă este îngreunat, calea de acces fiind impracticabilă din cauza cursului râului Bălăneasa. Autorităţile locale şi echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă acţionează pentru realizarea unei căi de acces care să permită ajungerea în siguranţă la persoana afectată. La faţa locului au fost mobilizate o şenilată a ISU, un echipaj al SAJ, precum şi un utilaj aparţinând autorităţilor publice locale”, arată IGSU.
De asemenea, a fost solicitată intervenţia unui elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie al MAI pentru preluarea pacientei. Ulterior, în urma discuţiilor telefonice purtate cu aceasta, pacienta a refuzat transportul pe cale aeriană, a menţionat sursa citată.
