Cel puţin opt autoturisme au rămas înzăpezite, în cursul nopţii de marţi spre miercuri, pe drumuri din judeţul Buzău, echipele de salvare intervenind în toate aceste cazuri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău, Vasile Prahoveanu, marţi seară, patru autoturisme în care se aflau cinci persoane, au rămas înzăpezite pe DJ 203G între localităţile Pietrosu şi Stâlpu, din cauza zăpezii şi a viscolului. Oamenii au fost scoşi cu ajutorul unui utilaj al Secţiei Drumuri Judeţene şi un buldoexcavator.

Un alt autoturism în care se aflau doi adulţi şi doi copii a derapat, în noaptea de marţi spre miercuri, şi a ajuns în afara carosabilului pe DJ 102H între localităţile Căldăruşanca şi Pitulicea.

După miezul nopţii, s-a primit un apel la 112 privind un auto cu două persoane blocat pe DJ 102H între localitatea Pitulicea şi DN2 E85. S-a acţionat pentru deblocare cu două utilaje.

O altă maşină a rămas blocată în cursul nopţii pe DN2C la un kilometru de localitatea Pogoanele.

Un autoturism cu trei persoane a rămas blocat pe DJ 203 între localitatea Movila Banului şi Câmpeni, după intervenţşia echipelor de salvare, oamenii fiind transportaţi la Primaria Movila Banului.

De asemenea, o maşină cu patru persoane a derapat şi a ieşit în afara carosabilului pe DN2 E85,în dreptul localităţii Căldăruşanca.

Şi între localităţile Smeeni şi Balaia, o maşină în care se afla o personă a rămas înzăpezită, fiind deblocată.

Totodată, un autoturism în care se aflau trei persoane a rămas blocat între localităţile Pogoanele şi Caltuna, acolo acţionându-se cu un utilaj al Secţiei Drumuri Naţionale.

Un autoturism cu două persoane a rămas blocat în zăpadă şi în apropierea localităţii Lipanescu, drumarii intervenind şi în acest caz.

Şi ambulanţa a fost solicitată la mai multe cazuri medicale. 

În noaptea de marţi spre miercuri,s-a primit un apel la 112 privind o bătrână de 84 ani cu dureri abdominale din localitatea Amaru care necesita transport la o unitate medicală. La faţa locului a fost trimisă o ambulanţă cu antemergator de la sectia Drumuri Judetene care nu a reuşit deplasarea din cauza unui autoturism care bloca DJ 102H, în sprijin fiind dislocate o autospecială cu capacitate mărită de trecere şi o autoşenilată de la ISU. În cele din urmă a fost trimisă o altă ambulanţă de la SMURD Prahova, pe  o altă rută, care a preluat pacienta şi a transportat-o la spital.

Patru drumuri naţionale din judeţul Buzău sunt închise, la ora transmiterii acestei ştiri, din cauza viscolului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.