Autorităţile judeţene buzoiene intenţionează să construiască un parc industrial în parteneriat cu o comună din Buzău care va fi traversată de autostrada A7 Buzău-Ploieşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Petre Emanoil Neagu, a anunţat că la următoare şedinţă de consiliu va supune aprobării aleşilor judeţeni realizarea unui parteneriat cu primăria comunei Movila Banului pentru realizarea unui parc industrial în proximitatea autostrăzii care ar urma să se construiască în perioada următoare.

"O să avem o colaborare, noi, Consiliul Judeţean Buzău, cu comuna Movila Banului. Am vorbit deja cu domnul primar, cu o parte dintre domnii consilieri, cu o parte dintre cetăţeni, ca o suprafaţă de 400 ha teren să treacă în patrimoniul Consiliului Judeţean. Cu o parte dintre UAT-urile  din zonă vom încerca să accesăm fonduri europene şi cu siguranţă că vom accesa, astfel încât să putem fi parteneri, să putem dezvolta un parc industrial în zonă, pentru că pe acolo va trece Autostrada A7, pe acolo va fi un inel al autostrăzii şi este o zonă care se pretează pentru astfel de activităţi", a declarat preşedintele CJ Buzău, Petre Emanoil Neagu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.