Prefectul judeţului Iaşi, Bogdan Cojocaru, susţine că nord-estul judeţului este cel mai afectat de secetă, el precizând că în unele localităţi apa potabilă este dusă de angajaţii societăţii Apa Vital cu cisternele sau în recipiente speciale. Potrivit prefectului, dacă situaţia se va înrăutăţi, atunci transportul apei către localităţile din judeţ se va face şi cu ajutorul ISU Iaşi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Probleme sunt în special în zona de nord-est a judeţului Iaşi. Ducem apa în acele comune cu ajutorul Apa Vital. Societatea a pus la dispoziţie cisterne, dar şi recipiente speciale, pentru a duce acolo apa potabilă. Am avut discuţii şi cu cei de la ISU în cazul în care problema persistă şi e nevoie de apă şi pentru alte tipuri de activităţi. Vom putea face transportul şi prin intermediul ISU în localităţile unde este nevoie de apă", a afirmat vineri, într-o conferinţă de presă, prefectul de Iaşi, Bogdan Cojocaru.

Potrivit prefectului, lucrurile sunt "în dinamică pe subiectul legat de secetă", el afirmând că ploile căzute joi în judeţ nu au fost consistente.

"Nici ploaia de ieri (joi – n.r.) nu ne-a ajutat foarte mult. Sunt câteva zone în judeţ unde au fost cantităţi mai mari, însă în general cantităţile au fost deficitare. Am avut atenţionări privind precipitaţii în zona Iaşiului, dar nu s-au confirmat. Din nefericire, nici prognoza nu este cea mai bună pentru zona Iaşului. Nu sunt estimate precipitaţii în următoarea perioadă", a afirmat prefectul Bogdan Cojocaru.

Întrebat dacă ar putea să apară sincope în furnizarea apei potabile în municipiul Iaşi, prefectul Cojocaru a precizat că societatea Apa Vital a comunicat că lucrurile sunt deocamdată ţinute sub control.

"Din discuţiile pe care le-am avut cu cei de la Apa Vital, nu cred că vom avea probleme cu furnizarea apei în municipiu. Sunt două surse de alimentare cu apă pentru municipiu, vorbim de Timişeşti şi de Prut, iar cele două surse fac deocamdată faţă", a explicat prefectul Bogdan Cojocaru.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.