Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a afirmat, despre cazul de la Mehedinţi, în care este cercetat şeful Poliţiei de Frontieră Mehedinţi într-un dosar de contrabandă, că este neplăcut surprins că trebuie să dea explicaţii despre “astfel de uscături”, menţionând că niciodată nu va fi de acord să fie pus semnul egal între 129.000 de angajaţi ai MAI şi câteva “uscături” de la Permise, Paşapoarte şi Rutieră.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Bode a fost întrebat vineri, într-o conferinţă de presă susţinută în Mamaia, ce părere are despre cazul de la Mehedinţi în care a fost implicat şeful Poliţiei de Frontieră.
“La Mehedinţi am avut o activitate pe care am pregătit-o împreună cu Direcţia Generală Anticorupţie din Ministerul Afacerilor Interne de câteva luni. La acţiune au participat peste o mie de efective ale MAI, scopul a fost acela de a destructura o reţea de contrabandă cu ţigări şi am reuşit. Din păcate, în această reţea erau infiltraţi şi câţiva angajaţi ai MAI. Cinci dintre aceştia, au fost cinci percheziţii la cinci angajaţi, trei au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar în acest moment doar unul se află în arest din cei 16 ridicaţi”, a afirmat Bode.
El a precizat că MAI îşi face curăţenie în propria ogradă. 
“Mesajul meu este unul cât se poate de clar. Ne facem curăţenie în propria ogradă, nu tolerăm nicio abatere de la cea mai importantă calitate pe care trebuie să o aibă un angajat al MAI: integritatea. Sigur că sunt neplăcut surprins că trebuie să dau explicaţii despre astfel de uscături, dar în aceste condiţii niciodată nu o să fiu de acord să punem semnul egal între 129.000 de angajaţi ai MAI şi câteva uscături pe la Permise, pe la Paşapoarte, pe la Brigada Rutieră sau unde au mai fost astfel de situaţii, la Sibiu, Timişoara, Botoşani şi iată acum la Mehedinţi. (...) Ancheta îşi urmează cursul, este important că am destructurat acea reţea, costurile unei astfel de intervenţii sunt foarte mari, dar în acelaşi timp efectul este unul pe termen lung atât în interiorul structurilor noastre cât şi în afară. Vorbim de 170 de percheziţii din care cinci au fost lucrători ai MAI”, a transmis Lucian Bode.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.