Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bihor, prezidat de prefectul Dumitru Ţiplea, a luat decizia sâmbătă să actualizeze lista localităţilor din judeţ în care impun se limitări în domeniul HoReCa, precum şi în domeniul cultural şi de divertisment pentru a preveni răspândirea noului coronavirus. Astfel, în Sântandrei, Toboliu, Bratca, Sânmartin şi Hidişelu de Sus vor fi impuse restricţii pentru că incidenţa cumulată în ultimele 14 zile depăşeşte rata de 3 la mia de locuitori. Potrivit analizei DSP Bihor nu se impune carantinarea acestor localităţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit unui comunicat de presă al Prefecturii Bihor, cele mai importante măsuri de sănătate publică care se aplică în localităţile unde incidenţa este mai mare decât 3 cazuri/1.000 locuitori:
 
„• Este obligatorie purtarea măştii atât în interior, cât şi în toate spaţiile deschise, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toate persoanele cu vârsta mai mare de 5 ani;
 
• Este suspendată activitatea cu publicul a restaurantelor şi cafenelelor în interior, dar este permisă livrarea la domiciliu;
 
• Este suspendată activitatea cu publicul a operatorilor licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc;
 
• Sunt suspendate activităţile cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte”.
 
Sursa citată mai spune că localităţile în care incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor a fost mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu cu 3/1.000 de locuitori sunt: Oradea, Beiuş, Aleşd, Marghita, Săcădat, Suplacu de Barcău, Căbeşti, Drăgeşti,  Nojorid, Oşorhei, Olcea, Copăcel, Girişu de Criş, Bunteşti, Holod, Abrămuţ, Cetariu, Şinteu, Remetea, Cefa, Paleu, Sânnicolau Român, Spinuş, Şuncuiuş şi Lugaşu de Jos.
 
Din măsurile care se aplică în cele 25 de localităţi, Prefectura Bihor menţionează următoarele:
 
„• Activitatea cu publicul a restaurantelor şi cafenelelor în interior este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi este limitată la intervalul orar 06.00-22.00;
 
• Activitatea cu publicul a cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte, precum şi a operatorilor licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului;
 
• Organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale este interzisă”.
 
Măsurile adoptate sâmbătă vor fi instituite în cele 30 de localităţi vizate, începând cu data de 25 octombrie, ora 00.00, mai precizează sursa menţionată.
 
„Reamintim că evenimentele private, precum nunţi, botezuri sau mese festive, atât în spaţiile deschise, cât şi în interior, sunt interzise pe plan naţional, până la scăderea numărului de cazuri Covid-19, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 856/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie”, conchide comunicatul de presă al Prefecturii Bihor. 
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.