Bărbatul confirmat cu coronavirus care a fugit de la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi a fost prins, luni seară, de către poliţişti, în comuna Ciurea, situată lângă municipiul Iaşi. El a fost dus înapoi la spital.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Bărbatul a fost depistat de un echipaj al Poliţiei Locale Ciurea, pe drumul judeţean 248, la ieşirea din localitatea Dumbrava, comuna Ciurea.

El se deplasa pe jos, declarând că intenţiona să ajungă în comuna Scânteia, unde are domiciliul.

Prefectul de Iaşi a dispus IPJ o verificare a firmei de pază care îşi desfăşoară activitatea la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi.

Pacientul a fost adus la spital.

Bărbatuş, în vârstă de 47 de ani, confirmat cu noul coronavirus, a fugit, luni după-amiază, din Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi unde era internat, fiind căutat de poliţişti.

Potrivit managerului Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, medicul Carmen Dorobăţ, bărbatul a fugit prin geamul de la baia situată la parterul clădirii.

"Bolnavul a mai avut o tentativă similară şi cu o zi în urmă, dar brancardierii au intuit că vrea să plece. De data asta a fugit pe geamul de la baia situată la parterul clădirii. Am cerut Prefecturii în cursul acestei dimineţi să avem în permanenţă un echipaj de jandarmi în spital“, a afirmat medicul Carmen Dorobăţ.

Ea a precizat că pacientul diagnosticat cu COVID-19 are o formă uşoară a bolii şi că era nervos că trebuie să mai stea în spital.

“În general, aceşti pacienţi care au forme uşoare au pusee de nervozitate şi ne înţelegem greu cu ei, pentru că nu înţeleg de ce trebuie să mai stea în spital“, a afirmat managerul spitalului ieşean.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.