Avocatul Poporului anunţă, miercuri, că a sesizat Ministerul Sănătăţii după ce a primit mai multe petiţii din partea unor cetăţeni care criticau proiectul legii vaccinării, aflat în dezbatere publică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Avocatul Poporului spune că a primit mai multe petiţii în care cetăţenii criticau prevederi din proiectul de lege privind vaccinarea, dar că, potrivit Constituţiei, nu are drept de iniţiativă legislativă.

Avocatul Poporului mai afirmă că în acest moment, în care actul normativ se află în stadiu de proiect, soluţionarea petiţiilor excede ariei de competenţă a instituţiei, astfel că a sesizat Ministerul Sănătăţii.

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, spunea într-un interviu pentru News.ro că imunizarea nu se face cu forţa, că nu vor fi adunaţi părinţii "cu arcanul” să vină cu copiii la vaccinare şi nici nu vor fi poliţişti care îi vor încătuşa pe cei care refuză vaccinarea, dar trebuie asumată responsabilitatea deciziei. Ministrul susţinea că nu poţi interzice unui copil să intre în şcoală pentru că nu este vaccinat, pentru că educaţia este un drept care trebuie respectat. Bodog mai spune că are două fete şi amândouă sunt vaccinate, iar opinia lui este că fiecare părinte responsabil ar trebui să-şi vaccineze copiii.

De asemenea, Bodog mai spunea, duminică, într-o emisiune la Digi 24, că a pus în dezbatere publică Legea vaccinării pentru a introduce sancţiuni pentru echipa de la minister, inclusiv demiterea ministrului, în cazul în care nu se fac aprovizionările cu vaccin. Bodog a ţinut să precizeze că, dacă echipa ministerială doarme, atunci trebuie „trimisă la plimbare”.

Florian Bodog a mai spus că epidemia de rujeolă a fost anunţată în urmă cu un an, dar ministrul de la acea vreme nu a creat un stoc de vaccinuri.

Întrebat dacă i-a explicat lui Liviu Dragnea cum este cu vaccinarea, în condiţiile în care liderul PSD a spus că are rezerve în ceea ce priveşte introducerea obligativităţii vaccinării copiilor, Florian Bodog a spus că nu a avut o discuţie pe această temă, dar el „respectă posibilitatea ca unele persoane să aibă rezerve”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.