Coaliţia Natura 2000, federaţie formată din mai multe organizaţii nonguvernamentale implicate în protecţia mediului, a obţinut în instanţă, definitiv, anularea autorizaţiei eliberate de Agenţia pentru Protecţia Mediului Hunedoara prin care se permitea construirea unei microhidrocentrale pe râul Alb, în situl protejat Natura 2000 Strei-Haţeg. Aceasta este a doua sentinţă obţinută în instanţă prin care Natura 2000 blochează un astfel de proiect.