Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a demarat o campanie de informare publică dedicată alegerilor locale parţiale din data de 7 decembrie 2025, sub sloganul „Informează-te corect şi doar din surse oficiale”.
Campania include trei spoturi video şi vizează informarea corectă a alegătorilor, precum şi prevenirea dezinformării. Potrivit Autorităţii, demersul este adresat publicului larg şi mass-media.
”Scopul acestui demers este de a pune la dispoziţia cetăţenilor informaţii clare privind exercitarea dreptului de vot, precum şi recomandări privind protecţia împotriva informaţiilor false şi a conţinutului înşelător. AEP urmăreşte sprijinirea unei participări informate la procesul electoral şi protejarea integrităţii alegerilor”, arată AEP într-un comunicat oficial.
Spoturile video abordează procedura de vot la alegerile locale parţiale, importanţa verificării surselor de informare şi modalităţile de combatere a dezinformării.
Materialele explică cine are drept de vot, când şi unde se votează, ce documente sunt necesare, precum şi condiţiile de utilizare a urnei speciale. Spoturile avertizează asupra riscurilor generate de crearea şi distribuirea de conţinut fals sau manipulator şi recomandă verificarea informaţiilor înainte de redistribuire. Iniţiativa păstrează identitatea vizuală utilizată pentru alegerile anterioare, pentru a facilita recunoaşterea mesajelor ca parte a comunicării instituţionale a AEP, mai precizează instituţia.
„Autoritatea Electorală Permanentă are responsabilitatea de a oferi alegătorilor informaţii oficiale, corecte şi verificate. Campania are rolul de a sprijini exercitarea informată a dreptului de vot şi de a proteja integritatea alegerilor în faţa fenomenului dezinformării”, a declarat preşedintele AEP, Zsombor Vajda.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







