Douăsprezece sesizări de posibile infracţiuni sau contravenţii în legătură cu desfăşurarea referendumului pentru redefinirea familiei în Constituţie au fost înregistrate sâmbătă, de la începerea procedurii de votare, informează Ministerul Afacerilor Interne (MAI), precizând că trei dintre acestea nu au fost confirmate. În judeţul Prahova, o persoană a votat de două ori la două secţii de votare diferite pentru că şi-a dat seama că prima dată nu a votat aşa cum şi-a dorit.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit purtătorului de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, au fost înregistrate, de la deschiderea secţiilor de votare, 12 sesizări privind posibile infracţiuni sau contravenţii în legătură cu desfăşurarea referendumului, dintre care trei nu s-au confirmat.

În judeţul Iaşi, la o secţie de votare procedura a fost întreruptă pentru scurt timp după ce preşedintelui secţiei i s-a făcut rău, însă a fost reluată la scurt timp, acesta fiind înlocuit.

În Ploieşti, un cetăţean a reclamat că nu a fost lăsat să voteze pe baza paşaportului. Poliţia a deschis un dosar penal pentru împiedicarea exercitării dreptului la vot.

„Reamintim că cetăţenii români pot vota în ţară cu paşaportul doar dacă pe paşaport este trecută menţiunea că au domiciliul în altă ţară decât România. Vorbim de paşaportul simplu, paşaportul simplu temporar şi paşaportul simplu electronic. Cetăţenii românii care au domiciliul în România pot vota cu cartea de identitate, buletinul de identitate şi cartea de identitate provizorie”, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

Tot în Ploieşti, membrii comisiei unei secţii de votare au părăsit secţia cu urna specială fiind însoţiţi de un poliţist local, deşi pentru acest lucru trebuie să fie însoţiţi de personalul Ministerului de Interne. În acest caz se fac acum cercetări pentru nerespectarea regimului urnei speciale.

O altă situaţie specială a fost înregistrată în Prahova, unde o persoană a votat de două ori şa două secţii de votare pentru că şi-a dat seama că prima dată nu a votat aşa cum şi-a dorit. Şi în acest caz se fac cercetări.

De asemenea, a mai spus reprezentantul MAI, în Piteşti, preşedintele unei secţii de votare a sesizat poliţia că trei persoane au consumat băuturi alcoolice în apropierea secţiei. La faţa locului au fost trimişi jandarmi care au constatat că acele persoane nu consumau alcool, dar deranjau ordinea publică, fiind amendate cu 200 de lei fiecare.

În judeţul Caraş-Severin, un bărbat a încercat să intre în secţia de votare cu un pistol cu bile de cauciuc, fiind împiedicat de un poliţist. Bărbatul consumase alcool. El a fost dus la secţia de poliţie, fiind amendat.

Referendumul pentru redefinirea familiei în Constituţie are loc sâmbătă şi duminică, întrebarea adresată alegătorilor la referendum fiind "Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?", iar la aceasta alegătorii trebuie să răspundă cu "Da" sau "Nu". Sunt aşteptaţi să voteze aproape 19 milioane de cetăţeni români, peste 672.000 dintre aceştia fiind în străinătate. Referendumul este validat dacă prezenţa la vot este de 30 la sută, iar 25 la sută dintre cei care participă votează „Da”. Pentru referendum au fost tipărite peste 21 de milioane de buletine de vot şi au fost amenajate aproape 19.000 de secţii de votare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.