Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis o atenţionare de călătorie pentru Croaţia, unde începând de luni au fost emise coduri roşu şi portocaliu de vânt. În unele zone, vântul va sufla cu o viteză de până la 130 de kilometri pe oră, ceea ce creează probleme serioase în transportul maritim şi în furnizarea energiei electrice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau călătoresc pe teritoriul Republicii Croaţia că, în conformitate cu datele transmise de autorităţile locale, începând din 6 mai, au fost emise coduri portocaliu şi roşu de vânt, cu intensificări puternice la rafală.

Prognozele meteorologice pentru canalul Velebit indică o înrăutăţire a condiţiilor atmosferice, însoţită de vânt extrem de puternic, cu o viteză de până la 130 km/h, care creează probleme serioase în transportul maritim şi în furnizarea energiei electrice. Regiunea Rijeka, golfurile Kvarner şi Kvarnerić şi nordul Dalmaţiei se află sub avertizare meteorologică cod portocaliu de vânt.

"Pentru informaţii actualizate, se recomandă consultarea paginilor de internet ale Automobil Clubului Croat - https://www.hak.hr/en#traffic-flow-and-road-conditions, Companiei Naţionale Croate de Căi Ferate - https://www.hznet.hr, Autorităţii Portuare Croate - https://www.portauthority.hr şi a Agenţiei Croate de Aviaţie Civilă https://www.ccaa.hr", arată MAE.

De asemenea, românii aflaţi în Croaţia pot apela, în situaţii de urgenţă, numărul european unic de urgenţă 112.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Zagreb: +38514677660 sau +38514610009, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Croaţia: +38598414341.

MAE recomandă consultarea paginilor de Internet https://zagreb.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte că românii care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă" (http:/www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.