Asztalos Csaba, preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discrminiării, că au primit o plângere din partea ambasadorului Israelului cu privire la declaraţiile patronului FCSB cu privire la conflictul din Israel. ”Nu putem să lăsăm sportul ca o arenă a incitărilor de ură şi discriminare”, a spus acesta, precizând că până nu ajungem la răspunderea individuală a acestor manifestări nu vom face un progres.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Asztalos Csaba, preşedintele CNCR, a declarat în emisiunea Proiect de ţară: România, de la Prima News, că bannerele afişate la meciurile de fotbal, cu mesajul: ”Moarte Ţiganilor”, sunt manifestări care sunt din ce în ce mai asumate în public. 

”Aş vrea să salut clubul Rapid, pentru că în sfârşit cineva a depus o plângere penală în sensul în care să fie identificate în mod individual acele persoane care au afişat bannerel”, a arătat preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. 

”Poate ajungem ca în mod individual persoanele sunt sancţionate.(..) Până nu ajungem la răspunderea individuală a acestor manifestări nu vom face un progres”, a precizat Asztalos Csaba. 

Preşedintele CNCD a mai afirmat că trebuie să se ajungă ca la achiziţia biletelor să se dea toate datele personale de identificare. ”Aşa se face peste tot în Europa, nu putem să lăsăm sportul ca o arenă a incitărilor de ură şi discriminare. Până nu se aplică sancţiuni în care cluburile într-adevăr să simtă, nu vom face niciun progres. ŞI nu e vorba acum de un club sau altul, că nu am nimic. De exemplu, pot să vă spun că am primit plângere la CNCD din partea ambasadorului Israelului cu privire la declaraţiile patronului FCSB cu privire la conflictul din Israel şi consecinţe şi mai ştiu eu ce, că toată lumea este expertă acum în Orientul Mijlociu şi nu a fost niciodată în Orientul Mijlociu”, a precizat Asztalos Csaba. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.