„Masa Nesfârşită”, instalaţia de 45 de metri creată de arhitectul francez Olivier Vadrot, va fi întinsă la intersecţia străzilor Christian Tell şi Biserica Amzei

„Masa Nesfârşită”, instalaţia de 45 de metri creată de arhitectul francez Olivier Vadrot, va fi întinsă la intersecţia străzilor Christian Tell şi Biserica Amzei

Intersecţia străzilor Christian Tell şi Biserica Amzei se închide circulaţiei auto şi devine, pentru al treilea an, o piaţetă culturală temporară în weekend, între orele 10.00 şi 22.00. Vor fi două zile de activităţi în stradă, ateliere, dialoguri, concert, cinema în aer liber şi muzică, toate cu acces liber, în jurul instalaţiei „Masa Nesfârşită”, creată de artistul şi arhitectul francez Olivier Vadrot. Pentru prima dată, evenimentul are loc toamna, chiar în weekendul în care Bucureştiul împlineşte 567 de ani de la prima atestare documentară, şi marchează toamna aniversară ARCEN 20 de ani.

În centrul intersecţiei se întinde din nou „Masa Nesfârşită”, instalaţia de 45 de metri creată de artistul şi arhitectul francez Olivier Vadrot (Centre Pompidou, Collection Lambert) special pentru acest loc. De trei ani, la această masă se aşază mii de bucureşteni: vecini şi trecători, copii şi bunici, oameni care nu se cunosc şi se ridică de la ea cunoscându-se.

O nouă versiune a „Mesei Nesfârşite” va fi realizată în octombrie 2026 pentru La Santissima, un sit istoric din Napoli, în cadrul EDIT Napoli, târg internaţional de design. „E aceeaşi masă, dar nu chiar aceeaşi: sunt surori gemene”, spune Olivier Vadrot. Versiunea bucureşteană rămâne cea mai mare dintre toate şi rămâne acasă: se montează sâmbătă în zori, în locul pentru care a fost gândită.

Concert cu acces liber în mijlocul străzii

Sâmbătă, de la 18:00, cântă Taraful de la Vărbilău, unul dintre puţinele tarafuri tradiţionale de familie care au mai rămas în România, având în centru pe Maria Radu, Tanti Mioara, care cântă, după cum spune chiar ea, de peste 65 de ani. Repertoriul: cântece de petrecere din tradiţia lăutărească prahoveană, din satul care a dat-o şi pe Gabi Luncă. Fără scenă înaltă, fără garduri, fără bilete: doar strada, masa şi muzica.

Program

Pe toată durata evenimentului, ambele zile, 10:00-22:00
• Jocuri în stradă: ping-pong, şah, cutia cu nisip, cretă pe asfalt
• Expoziţia „Numai pictura / Colecţionarii”, curator Erwin Kessler, design de expunere Attila Kim. Weekend de finisaj, vizitare gratuită, în casa La Miţa Biciclista
• Colţul de carte despre Bucureşti
Sâmbătă, 19 septembrie •
• 10:00 şi 12:00 • Atelier de pictură „Un loc din Bucureşti”, 3–6 ani, cu Olivia Ioan • înscriere gratuită
• 11:00 şi 13:00 • Atelier de pictură „Strada pe care o ştiu”, 7–14 ani, cu Olivia Ioan • înscriere gratuită
• 13:00 • Dialog despre oraş: „Bucureştiul lui Mihail Sebastian. Despre prietenie şi singurătate”, cu Andreea Apostu şi Edmond Niculuşcă
• 14:00 şi 15:30 • Atelier de cărţi poştale „Bucureştiul de ieri”, de la 4 ani, cu Kidz Distrikt • înscriere gratuită
• 17:00 • DJ în stradă: DJ Cristache, selecţie românească '60–'90
• 18:00 • Concert: Taraful de la Vărbilău
• 18:00–22:00 • Vinyl Session B2B, la ALTLOC: Didier şi Bog
• 19:15 • DJ Cristache, ultimul set
Duminică, 20 septembrie • Zilele Bucureştiului
• 10:00 şi 12:00 • Atelier de pictură „Un loc din Bucureşti”, 3–6 ani, cu Olivia Ioan • înscriere gratuită
• 11:00 şi 13:00 • Atelier de pictură „Strada pe care o ştiu”, 7–14 ani, cu Olivia Ioan • înscriere gratuită
• 13:00 • Dialog despre memoria oraşului: „Cine păstrează memoria unui oraş? Pledoarie pentru trei posibile zone istorice ale Bucureştiului”, cu Andreea Apostu şi Edmond Niculuşcă
• 14:00 şi 15:30 • Atelier de cărţi poştale „Bucureştiul de ieri”, de la 4 ani, cu Kidz Distrikt • înscriere gratuită
• 17:00 • DJ în stradă: Alberto Groşescu, party de Zilele Bucureştiului
• 20:00 • Proiecţie de film: „Un film cu o fată fermecătoare”, Lucian Bratu, 1967, film românesc dedicat Bucureştiului, sub cerul liber
Atelierele pentru copii sunt gratuite, dar cu înscriere prealabilă obligatorie pe: lamitabiciclista.ro/zilele-bucurestiului

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră