Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, explică mecanismul prin care sunt selectaţi pacienţii cu COVID care sunt trimişi să fie trataţi în spitale din străinătate, el arătând că starea acestora trebuie să fie considerată stabilă, pentru a putea face faţă transportului, dar că situaţia lor se poate agrava, el pornind de la cazul pacientei care a decedat în drum spre Ungaria. „Lăsarea bolnavilor în unitatea de primiri urgenţe nu este o soluţie optimă şi nu este o soluţie de siguranţă”, sune Arafat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Pacienţii care sunt, din păcate, de terapie intensivă şi sunt cu COVID pot avea anumite agravări, chiar care apar brusc”, a declarat Raed Arafat vineri, într-o conferinţă de presă. 
Acesta a explicat că, înainte de a se decide transferul, medicii analizează fiecare pacient. Arafat a explicat că pacienţii a căror stare este instabilă sunt consideraţi netransferabili. 
„Noi, când preluăm bolnavii, preluăm bolnavii stabili. Pacientul care a fost transferat nici măcar nu era dus din Bucureşti, era pacient luat de la UPU din Timişoara şi transferat pe o distanţă relativ scurtă, către Szeged. Din păcate, s-a agravat starea pe drum, la plecare, starea era stabilă. Acest lucru poate să se întâmple şi în interiorul ţării, dacă duc un bolnav de la Bucureşti la Târgu Mureş sau în altă parte. Dar şi lăsarea bolnavilor în unitatea de primiri urgenţe nu este o soluţie optimă şi nu este o soluţie de siguranţă”, a adăugat şeful DSU.
Acesta a menţionat că rudele pacienţilor transferaţi nu au acces în aeronavele cu care aceştia sunt duşi la spitale din străinătate. 
„Eu vor putea obţine informaţii, avem acolo medici trimişi (...) cu care centrul de comandă de aici ţine legătura permanent şi de acolo pot fi obţinute informaţii dese pacienţii care sunt acolo”, a adăugat medicul.
De joi seară, a început transferul mai multor pacienţi cu COVID-19 la tratament în Ungaria. O femeie de 66 de ani, cu COVID-19, care urma să fie transferată de la Timişoara la Szeged, a murit. Ambulanţa a fost întoarsă din drum chiar de la ieşirea din Timişoara, întrucât starea pacientei s-a înrăutăţit brusc. 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.