Ministerul Educaţiei: Peste 36.000 de studenţi din medii şi grupuri dezavantajate au beneficiat, în perioada februarie-iulie, de burse sociale acordate în cuantum întreg

Ministerul Educaţiei: Peste 36.000 de studenţi din medii şi grupuri dezavantajate au beneficiat, în perioada februarie-iulie, de burse sociale acordate în cuantum întreg

Ministerul Educaţiei anunţă, joi, că, în perioada februarie-iulie, peste 36.000 de studenţi din medii şi grupuri dezavantajate au beneficiat de burse sociale, sumele alocate fiind de aproape 157 de milioane de lei.

”Peste 36.000 de studenţi din medii şi grupuri dezavantajate au beneficiat, în perioada februarie-iulie, de burse sociale acordate în cuantum întreg. Sprijinul a ajuns la studenţi din 44 de instituţii de învăţământ superior de stat din ţară, iar sumele alocate până acum au atins aproape 157 de milioane de lei”, anunţă, joi, Ministerul Eudcaţiei.

Potrivit instituţiei citate, rolul acestor burse este să reducă barierele financiare cu care se confruntă studenţii din medii dezavantajate, sprijinindu-i să rămână în învăţământul superior.

”Astfel, acestea constituie o măsură de prevenire şi reducere a abandonului universitar, menită să dea studenţilor o şansă în plus de a-şi continua studiile”, mai arată ministerul.

Potrivit reprezentanţilor acestuia, pe lângă acordarea burselor sociale, în vederea sprijinirii studenţilor beneficiari şi prin măsuri complementare, au fost organizate 10 webinare, în perioada 8-12 iunie.

”Webinarele au adunat aproximativ 4.000 de participanţi, iar tematicile abordate au vizat aspecte relevante pentru viaţa de student, precum tehnici de învăţare eficientă, gestionarea stresului în context universitar, gestionarea timpului, cunoaşterea drepturilor şi obligaţiilor studenţilor, cunoaşterea facilităţilor şi resurselor de sprijin oferite de către universităţi studenţilor sau pregătirea pentru susţinerea lucrării de finalizare a studiilor”, se mai arată îîn comunicat.

Pornind de la temele şi întrebările abordate în cadrul acestor întâlniri online, s-a realizat un set de ghiduri practice, concepute ca instrumente de sprijin pentru studenţi, pe care aceştia le pot consulta oricând, în ritmul lor.

Materialele acoperă provocările cu care se confruntă studenţii pe tot parcursul facultăţii, de la organizarea timpului şi a învăţării, la gestionarea stresului şi a motivaţiei în context academic, până la înţelegerea propriilor drepturi în universitate sau susţinerea lucrării de finalizare a studiilor.

Materialele se adresează tuturor studenţilor, dar au fost gândite în special ca măsură complementară de sprijin pentru beneficiarii de burse sociale din cadrul proiectului şi pentru studenţii proveniţi din medii şi grupuri dezavantajate, fiind totodată adecvate indiferent de anul sau de domeniul de studii al studenţilor.

Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI), în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC), implementează proiectul ”Intervenţii pentru învăţământul terţiar – măsuri sistemice pentru prevenirea şi reducerea abandonului universitar”, cod SMIS 322473, cofinanţat din Fondul Social European+ prin Programul Educaţie şi Ocupare (PEO) 2021–2027 şi din bugetul naţional.

 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră