Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, afirmă că medicina de urgenţă din România are nevoie de un număr dublu de medici faţă de câţi există în prezent în sistemul unităţilor de primiri urgenţe şi al SMURD. În ceea ce priveşte baza materială, el susţine că este nevoie de program anual de reînnoire a acesteia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Raed Arafat consideră că ”urgenţa maximă” în ceea ce priveşte atât serviciul SMURD, cât şi unităţile de primiri de urgenţe rămâne resursa umană, el arătând că deficitul de personal este unul ”foarte serios” în acest sistem.

”La nivelul unităţilor de primiri urgenţă avem nevoie de încă cel puţin dublu numărului medicilor de urgenţă, acum avem în jur la 900-950 de medici specialişti de urgenţă şi va trebui să atingem aproape 2.000 de medici de urgenţă. Asta nu putem să o imputăm nimănui. Avem posturi de rezidenţiat, avem pregătire, nu poţi să-i pregăteşti toţi peste noapte. Pregătirea unui medic de urgenţă înseamnă cinci ani. Nici nu poţi să vii să spui că ai pe hârtie un număr de medici şi să transformi pe unii în medici de urgenţă peste noapte. S-a mai făcut asta în 2001 şi a fost o catastrofă, între 2001 şi 2005”, a declarat Raed Arafat, vineri, la Euronews România.

Potrivit acestuia, România a pierdut numeroşi medici ATI şi de urgenţă după reducerea salariilor cu 25% din perioada 2010-2011, însă între timp exodul medicilor nu a cunoscut o asemenea amploare.

El a arătat că este nevoie de predictibilitate şi previzibilitate în acest sistem, menţionând că tot timpul este nevoie de investiţii. Arafat a spus că e nevoie de un program anual de reînnoire a bazei materiale.

”Soluţia optimă este să ai un program previzibil, multianual, de înlocuire pe baza datelor pe care le avem de uzură şi de utilizare a lor”, a explicat Arafat, subliniind că acest lucru este valabil şi pentru echipamentele cu care sunt dotate unităţile de primiri urgenţe, care au nevoie de propria aparatură şi nu de echipamente comune ale unităţilor de primiri urgenţe şi ale spitalelor, pentru că în aceste cazuri activitatea din UPU duce la întârzieri, întrucât echipamentul e folosit concomitent pentru bolnavii internaţi şi pentru cei din urgenţă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.