Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat, vineri, că peste 680 de case din judeţul Suceava au fost afectate de inundaţii, 41 dintre acestea fiind distruse total. În şedinţa extraordinară de Guvern de vineri s-au aprobat ajutoare pentru sinistraţi. Astfel, familiile persoanelor decedate vor primi câte 15.000 de lei. Aceeaşi sumă va ajunge şi la o familie sau o persoană singură a cărei locuinţă a fost afectată sub 75%. Arafat a menţionat că cei care au avut locuinţa afectată peste 75%, dar nu distrusă, vor primi câte 25.000 de lei, iar 30.000 lei este suma alocată pentru cei care nu au mai case.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Raed Arafat a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că în inundaţiile din zona Moldovei au fost salvate 120 de persoane cu ajutorul elicopterelor.

”Prima etapă a fost etapa de intervenţie de salvare de vieţi, care a fost una dintre operaţiunile cele mai mari pe domeniul salvării pe cale aeriană în România, unde aproximativ 120 de persoane au fost salvate cu cinci elicoptere din zone izolate de ape, chiar de la acoperişul caselor şi unde s-a reuşit salvarea lor, având bineînţeles şi o situaţie mai favorabilă pentru elicoptere şi anume vizibilitatea care să permită astfel de misiune”, a afirmat şeful DSU.

El a mai adăugat că 300 de pompieri intervin în continuare în judeţul Suceava pentru a limita efectele produse de inundaţii.

”Avem la acest moment în jur de 300 de pompieri în judeţul Suceava care activează. Au mai fost mobilizaţi pompieri şi în judeţul Neamţ, numai că acolo mobilizarea din afara judeţului s-a finalizat, iar intervenţia este în curs de finalizare în localităţile care au fost mai puţin grav impactate decât cea din judeţul Suceava, localitatea Broşteni şi zona Neagra. Pompierii au fost mobilizaţi din mai multe judeţe şi lucrează zilnic şi vor continua să lucreze zilnic până predăm populaţiei o zonă în care se poate reveni la case, se poate relua viaţa”, a mai precizat Raed Arafat.

El a reamintit că pentru localnicii afectaţi de inundaţiile din Suceava şi Neamţ au fost trimise alimente, apă, containere de locuit şi alte materiale de care avea nevoie populaţia sinistrată.

Arafat a declarat că 41 de locuinţe din judeţul Suceava au fost distruse în totalitate.

”La acest moment, dacă vedem impactul doar asupra caselor, locuinţelor oamenilor, în judeţul Suceava vorbim de peste 680 de locuinţe, ieri erau raportate 687 de locuinţe, din care 41 au fost distruse în totalitate. Iar la Neamţ, după analiză, au comunicat ieri cifra de 170 de locuinţe care au fost afectate, din care patru sau cinci locuinţe peste 75%”, a explicat şeful DSU.

El a precizat şi care sunt ajutoarele aprobate în cadrul şedinţei extraordinare de Guvern de vineri.

”Ce s-a aprobat astăzi ca ajutor şi care normal că va fi distribuit cu ajutorul prefecturilor şi autorităţilor locale este 15.000 lei pentru fiecare familie a unei persoane decedate. Reamintesc că avem trei persoane decedate. Au fost informaţii care au circulat despre persoane dispărute, însă nu s-a confirmat acest lucru. Nu avem nicio sesizare despre persoane dispărute şi la acest moment, după ce au intrat pompierii în zonă şi au verificat tot ce au putut să verifice, din fericire n-am mai găsit alte persoane decedate”, a afirmat Arafat.

El a menţionat că tot 15.000 de lei va primi şi fiecare familie sau persoană singură a cărei locuinţă a fost afectată în proporţie mai mică de 75%.

”Vorbim de trei familii care vor primi câte 15.000 de lei ajutor pentru situaţia tragică pe care au avut-o. Alte 15.000 de lei pentru fiecare familie sau persoană singură a cărei locuinţa a fost afectată în proporţie mai mică de 75%. Deci alte 15.000 de lei pentru fiecare familie sau persoană singura care locuieşte într-o locuinţă care a fost afectată în proporţie mai mică de 75%, 25.000 de lei pentru fiecare familie sau persoană singură a cărei locuinţa a fost afectată în proporţie mai mare de 75%, dar nu distrusă integral, şi 30.000 de lei pentru fiecare familie sau persoană singură a cărei locuinţa a fost distrusă în integralitate. Vorbim de cele 41 de case care au fost distruse, unele chiar luate de ape”, a declarat şeful DSU.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.