Aproximativ 25 de TIR-uri care începând de sâmbătă seara au fost scoase de pe A2 şi oprite la Feteşti în judeţul Ialomiţa sunt conduse de poliţişti şi drumari către Constanţa pe autostradă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Mai multe TIR-uri care au petrecut câteva ore în localitatea Feteşti, în apropiere de intrarea pe Autostrada A2 şi-au reluat drumul spre Constanţa în cursul după-amiazii de duminică, fiind escortate de echipaje ale Poliţiei Autostrăzi.

Potrivit autorităţilor locale, autotrenurile au fost încolonate câte zece şi au pornit către Constanţa pe autostradă, în condiţiile în care mai mulţi şoferi au refuzat să rămână pe loc, invocând faptul că au marfă perisabilă care se strică.

Şoferilor li s-a recomandat să se îndrepte spre Constanţa pe o rută ocolitoare, prin Giurgeni, însă aceştia au refuzat spunând că vor să meargă pe autostradă.

Aproximativ 25 de TIR-uri au fost scoase de pe autostradă la Feteşti, decizia fiind luată pentru ca vehiculele să nu rămână blocate în condiţiile în care autostrada este impracticabilă către Constanţa.

Potrivit unor surse locale, autorităţile din Ialomiţa le-au oferit şoferilor posibilitatea de a se caza însă cei mai mulţi dintre aceştia au refuzat, spunând că pentru ei e mai important să îşi continue drumul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.