Aproximativ 1.500 de craioveni protestează pentru a cincea seară consecutiv în Piaţa "Mihai Viteazul" din Craiova solicitând abrogarea ordonanţelor de urgenţă care modifică textul Codului Penal şi al celui de Procedură Penală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Protestatarii au început să apară pe platoul din faţa Palatului Administrativ din Craiova, în jurul orei 18.00, însă numărul acestora a crescut imediat după ora 19.00.

Oamenii scandează lozinci precum "Uniţi salvăm toată România", "Cine nu sare, nu vrea schimbare".

De asemenea, cei aflaţi în piaţă au afişat un baner pe care este inscripţionat mesajul "Ridică-te în picioare pentru onoare...Şi fii român, chiar dacă doare cel mai tare!".

Numărul protestatarilor creşte de la un minut la altul, oamenii urmând să mărşăluiască din nou pe străzile Craiovei pentru a le cere celorlalţi locuitori să iasă din casă. 

Vineri seară, în jurul orei 23.00, pe străzile Craiovei se aflau aproximativ 15.000 de protestatari, conform unui bilanţ al Poliţiei Locale Craiova.

Până în prezent, la protestele organizate în Bănie nu au fost înregistrate incidente.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.