Administraţia Naţională (AN) Apele Române transmite, miercuri, că schimbările climatice au deja impact major asupra resurselor de apă din România, iar seceta nu poate fi evitată fiind un fenomen natural. În acest context, specialiştii apreciază că trebuie să încercăm să ne adaptăm, prin măsuri individuale şi colective.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Schimbările climatice au deja impact major asupra resurselor de apă din România, aşa cum arată studiile realizate de-a lungul timpului de specialiştii Administraţiei Naţionale „Apele Române”, precum şi ale celor de la Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor”, a transmis, miercuri, AN Apele Române. 

Potrivit specialiştilor, efectele imediate sunt secetă mai intensă şi de lungă durată, inundaţii frecvente cu efecte agresive, dar şi deteriorarea calităţii apelor prin amplificarea surselor de poluare, cu efecte negative directe atât asupra disponibilului apei, cât şi asupra biodiversităţii acvatice. 

”Pe termen lung pot apărea schimbări în distribuţia speciilor acvatice fiind posibilă dezvoltarea unor specii invazive. Seceta nu poate fi evitată fiind un fenomen natural. De aceea, trebuie să încercăm să ne adaptăm atât prin măsuri individuale, cât şi prin altele colective, dedicate comunităţilor”, au mai transmis specialiştii Apele Române.  

Aceştia propun o serie de măsuri pentru a ne adapta schimbărilor climatice: 

  • Să continuăm investiţiile în modernizarea sistemelor de alimentare cu apă, distribuţie şi epurare a apelor uzate urbane; 

  • Să aplicăm metode noi de folosire a terenurilor în zonele cu deficit de apă; 

  • Să reutilizăm apele uzate epurate în agricultură şi sectoarele industriale; 

  • Să limităm pe cât posibil consumul şi  deteriorarea apelor subterane; 

  • Să armonizăm măsurile structurale şi cu cele verzi în proiectele de dezvoltare a infrastructurii prin îmbunătăţirea microclimatului şi alimentarea freaticului; 

  • Economisirea apei la consumatorul final

  • Reducerea pierderilor în reţelele de distribuţie prin programe de modernizare; 

  • Colectarea individuală a apei de ploaie (de pe acoperişurile clădirilor), precum şi folosirea acesteia la udatul grădinilor. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.