Apele Romane Dobrogea-Litoral anunţă, vineri seară, că se fac eforturi în fiecare noapte pentru curăţarea plajelor de alge, folosinduse utilaje de mare tonaj. Până dimineaţa, însă, de multe ori se adună din nou alge, susţin reprezentanţii instituţiei.
”Codul portocaliu de caniculă de pe litoralul românesc a dus la o intensificare a fenomenului de înflorire algală în multe staţiuni de pe malul Mării Negre. Acest fenomen complică adesea munca asiduă a colegilor noştri. Echipele Sistemului de Gospodărire a Apelor Constanţa, din cadrul Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea - Litoral, intervin la malul mării în fiecare seară, acolo unde este necesar, pentru a aduna algele smulse din larg şi aduse la mal de curenţii marini”, au transmis, vineri seară, reprezentanţii Apele Romane Dobrogea-Litoral.
Potrivit acestora, ”munca în urma fenomenelor naturale nu este uşoară”.
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
”Colegii noştri de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Constanţa cunosc cel mai bine acest sentiment, deoarece, noapte de noapte, sunt prezenţi la malul mării pentru a colecta algele aduse de curenţii marini. Stratul gros de alge de la linia apei poate fi strâns doar cu ajutorul utilajelor de mare tonaj, care din motive de siguranţă pentru turişti pot intra să cureţe malul apei doar noaptea. De multe ori, dimineaţa, acolo unde au curăţat, valurile aduc din nou cantităţi mari de alge”, au mai transmis reprezentanţii isntituţiei citate.
Potrivit acestora, acest fenomen natural care apare în fiecare vară a devenit parte din rutină.
”Prezenţa algelor aduse de curenţii marini la ţărm este influenţată de condiţiile meteorologice la Marea Neagră. Algele se dezvoltă în număr mare pe fundul mării, la adâncimi mici, în condiţii de temperaturi ridicate, având nevoie de multă lumină şi căldură. Acestea sunt smulse de curenţii marini şi aduse la mal, unde echipele noastre intervin pentru a menţine plajele curate”, se mai arată în comunicatul transmis de Apele Romane Dobrogea-Litoral.
În ultima perioadă numeroşi turişti de pe litoralul românesc s-au plâns că nu pot intra în apă din cauza algerlor, dar şi de mirosul cauzat de acestea.
Au fost semnalate pe reţelele de socializare alge la Năvodari, Constanţa, Mamaia şi Saturn.
”Bălăceală zdravănă într-o mare şi năstruşnică supă de alge”, a scris o femeie pe Facebook, distribuind imagini cu marea plină de alge la Constanţa.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.