Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) anunţă joi că, în calitate de autoritate responsabilă pentru controlul oficial al produselor de origine nonanimală, atât pentru consum uman, cât şi pentru hrana animalelor, efectuează cu regularitate verificări inclusiv ale transporturilor de cereale provenite din Ucraina, indiferent de rutele de transport. De la începutul conflictului din Ucraina, ANSVSA a realizat peste 9.700 de verificări care au vizat cerealele şi produsele de origine nonanimală provenite din Ucraina, mai spune instituţia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În ceea ce priveşte importurile, ANSVSA realizează controale pentru fiecare transport provenit din Ucraina la Posturile de Control la Frontieră/Puncte de Intrare şi la destinaţia finală (depozite de cereale, unităţi de procesare şi comercializare) a acestor produse. Controalele oficiale presupun verificarea documentelor tuturor transporturilor şi aleatoriu, controlul de identitate şi fizic, care include şi prelevarea de probe, în conformitate cu prevederile legislaţiei aplicabile”, afirmă Autoritatea într-un comunicat oficial.

ANSVSA precizează că de la începutul conflictului din Ucraina, ANSVSA a realizat peste 9.700 de verificări care au vizat cerealele şi produsele de origine nonanimală provenite din Ucraina. ”În urma analizelor de laborator realizate pentru probele prelevate din cereale şi produse de origine nonanimală au fost înregistrate 9 neconformităţi (soia şi şrot de soia) în ceea ce priveşte prezenţa organismelor modificate genetic şi două pentru depăşirea limitelor maxime admise pentru reziduuri de pesticide (seminţe de floarea soarelui şi grâu). În cazul seminţelor de floarea soarelui şi a grâului, aceste produse nu au intrat în lanţul alimentar. Buletinele de analiză, rezultate în urma testării de laborator, în cazul celor 9 probe de soia şi şrot de soia, au indicat că respectivele cereale sunt modificate genetic şi beneficiază de autorizaţie acordată în conformitate cu procedura comunitară, stabilită în Regulamentul EC nr. 1829/2003 pentru import, procesare şi utilizare ca aliment şi furaj, cu respectarea prevederilor specifice de trasabilitate şi etichetare”, spune Autoritatea.

ANSVSA precizează că în această situaţie, având în vedere că cerealele nu erau etichetate şi însoţite de documente din care să rezulte că sunt modificate genetic (aşa cum prevede legislaţia aplicabilă), toată cantitatea este reţinută în depozit pentru etichetarea corespunzătoare şi pentru respectarea trasabilităţii, în vederea comercializării. Măsurile aplicate au fost cele de reţinere oficială în vederea stabilirii trasabilităţii specifice. ”Cerealele respective sunt sigure pentru a fi folosite în hrana animalelor sau pentru consumul uman”, mai arată Autoritatea.

”Totodată, pentru a spori gradul de monitorizare şi a asigura o trasabilitate a transporturilor de cereale provenite din ţări terţe, începând cu luna noiembrie a anului 2022, ANSVSA a creat premisele urmăririi acestora în platforma TRACES NT (platformă dezvoltată de Comisia Europeană pentru monitorizarea transporturilor de produse de origine animală şi nonanimală şi a animalelor vii provenite din ţări terţe)”, mai transmite ANSVSA. Autoritatea precizează că în acest an, până la această dată, nu au fost transmise prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje (SRAAF, care funcţionează la nivel european) notificări de alertă, referitoare la riscuri asociate cerealelor pentru consum uman sau animal, provenite din Ucraina.

”În concordanţă cu recomandările Comisiei Europene privind sprijinirea rutelor de transport pentru Ucraina, au fost înfiinţate noi Puncte de Intrare, în judeţele de la graniţa cu Ucraina şi Republica Moldova, pentru a eficientiza actul de control oficial, în corelaţie cu numărul de transporturi de cereale. ANSVSA va continua acţiunile de verificare şi împreună cu celelalte instituţii responsabile va colabora pentru identificarea de noi măsuri menite să eficientizeze procedurile aplicabile în această situaţie”, arată instituţia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.