Angajaţii din mai multe primării din ţară, între care cei din primăriie Alba Iulia, Braşov şi Cuj-Napoca sau Consiliul Judeţean Constanţa, sunt în grevă japoneză joi, nemulţumiţi de Legea salarizării unitare, diverse acţiuni de protest ale funcţionarilor din administraţia locală având loc şi miercuri. Preşedintele Sindicatului Funcţionarilor Publici a declarat, joi, pentru News.ro că se fac pregătiri pentru mitingul care este programat să aibă loc în Capitală, marţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Angajaţii Consiliului Judeţean Alba şi ai Primăriei Alba Iulia se află, joi, în grevă de avertisment, unii dintre funcţionari purtând banderole albe pe braţe.

Liderul Sindicatului Liber Solidaritatea din Primăria Alba Iulia, Dalia Dumitru, a declarat, joi, pentru News.ro, că funcţionarii publici sunt nemulţumiţi de noua lege a salarizării unitare şi au decis pentru moment să recurgă la greva japoneză.

”Activitatea Primăriei şi direcţiilor subordonate nu este afectată. Suntem în grevă japoneză ceea ce înseamnă că ne desfăşurăm activitatea purtând o banderolă albă pe braţ”, a mai spus Dalia Dumitru.

Potrivit acesteia, în Primăria Alba Iulia au aderat la această formă de protest 450 din 520 angajaţi, respectiv toţi cei care sunt membri de sindicat.

Şi la Consiliul Judeţean Alba, membrii de sindicat se află încă de miercuri în grevă japoneză.

Potrivit purtătorului de cuvânt al CJ Alba, George Şinca, protestul nu afectează activitatea instituţiei judeţene, angajaţii manifestându-se doar prin purtarea banderolei albe la mână.

Proteste similare au loc şi în alte administraţii locale din Alba, însă există şi cazuri, cum este cel al Primăriei Sebeş, unde angajaţii nu au aderat la greva japoneză din administraţia publică. 

În judeţul Arad, angajaţii din aproximativ zece primării de comune au declanşat greva japoneză. Primăria Arad şi Consiliul Judeţean Arad, care au cei mai mulţi salariaţi, au sindicate proprii, care nu sunt afiliate celor naţionale, astfel că nu s-a alăturat protestelor funcţionarilor.

Şi salariaţii din Primăria Braşov sunt în grevă japoneză joi, oamenii fiind nemulţumiţi de Legea salarizării. 

”Măsura de protest a fost luată ca urmare a modului de desfăşurare a dezbaterilor publice în Comisia de muncă, familie şi protecţie socială din Senat, pe seama proiectului legii - cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Prin adresa nr. 118 din 23.05.2017 a Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA), sindicatele afiliate au fost informate asupra acţiunilor comune a tuturor federaţiilor din administraţie“, a declarat Bianca Calinschi, lider de sindicat.

Angajaţii Primăriei Cluj-Napoca sunt, de asemenea, în grevă japoneză. Ei vor purta banderole albe pe braţ, iar activitatea instituţiei se va desfăşura după programul normal.

Funcţionarii din administraţia publică locală din judeţul Constanţa sunt şi ei în grevă japoneză, această formă de protest urmând să fie derulată pe parcursul întregului program de lucru de joi.

Liderul Sindicatului Cartel Alfa Constanţa, Ion Caraignat, a declarat corespondentului News.ro că angajaţii din cele 70 de primării din judeţ şi din Consiliul Judeţean au declanşat greva japoneză, angajaţii din acest sector fiind nemulţumiţi de faptul că în proiectul Legii salarizării nu au grilă de salarizare, iar stabilirea salariilor cade în sarcina consiliilor locale sau consiliilor judeţene. 

Angajaţii din administraţia publică locală poartă banderolă albă pe braţ, iar în locurile unde există program cu publicul sunt afişate foi pe care scrie “Grevă japoneză”. Protestul de joi este programat să dureze opt ore, adică pe toată durata programului de lucru. 

Totodată, 224 de angajaţi din 13 primării din judeţul Timiş se află în grevă japoneză, dar îşi desfăşoară activitatea în condiţii normale.

Potrivit sindicaliştilor, în judeţul Timiş, 224 de angajaţi din 13 primării participă la greva japoneză organizată de Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie.

”Această formă de protest face parte din programul de acţiuni comune stabilite cu celelalte federaţii din administraţia publică. Pe durata întregii zile, salariaţii vor purta banderolă albă, în semn de protest, dar vor desfăşura activitate în condiţii normale”, se arată într-un comunicat de presă al Sindicatului Primăriei Timişoara.

Cei 224 de angajaţi aflaţi în grevă japoneză sunt de la primăriile din localităţile Bara, Birda, Cenei, Coşteiu, Dumbrăviţa, Ghilad, Pădureni, Peciu Nou, Remetea Mare, Săcălaz, Tomnatic, Valcani şi Variaş.

Preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici a declarat că se fac pregătiri pentru mitingul care este programat să aibă loc în Capitală, marţi, când se va dezbate în Comisia de muncă din Camera Deputaţilor proiectul Legii salarizării unitare.

“Astăzi, din semnalele pe care le am din teritoriu, nu sunt proteste, dar ne pregătim pentru mitingul de marţi. S-a decis, acest miting va avea loc marţi. Până atunci, luăm pulsul funcţionarilor din ţară să vedem dacă vor să protesteze în vreun fel înainte de această zi de marţi”, a declarat Sebastian Oprescu. 

Aproximativ 650 de primării sau consilii judeţene din întreaga ţară şi-au întrerupt activitatea, miercuri, între orele 8.00 şi 13.00, în semn de nemulţumire faţă de Legea salarizării unitare, declara pentru News.ro preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP), Sebastian Oprescu. El a precizat însă că numărul instituţiilor ai căror angajaţi au protestat, într-un fel sau altul, a fost mai mare.

Proiectul legii salarizării a ajuns la Camera Deputaţilor, care este for decizional în această speţă, termenul limită pentru depunerea amendamentelor fiind 29 mai, a anunţat, marţi, la finalul şedinţei Biroului Permanent, secretarul Camerei Ioana Bran (PSD).

Comisia pentru muncă urmează să dea raportul, în timp ce Comisia pentru buget şi cea juridică vor fi sesizate pentru avizare.

Termenul pentru depunerea amendamentelor este 29 mai, depunerea raportului urmând a avea loc până în 6 iunie.

Plenul Senatului a aprobat, marţi, Legea salarizării, cu 85 de voturi ”pentru”, 10 voturi ”împotrivă” şi 12 abţineri. Plenul Senatului a aprobat legea salarizării fără a admite niciunul dintre amendamentele respinse de Comisia de muncă săptămâna trecută.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.