PNL Maramureş acuză, vineri, Consiliul Judeţean că a alocat discreţionar 2,8 milioane de lei către primării. Din cele 29 de unităţi administrativ-teritoriale care au primit bani, doar două sunt conduse de primari PNL. Liberalii cer revocarea hotărârii.
"În şedinţa Consiliului Judeţean Maramureş au fost repartizate 2,818 milioane de lei către 29 de unităţi administrativ-teritoriale. Dintre acestea, doar două sunt conduse de primari liberali, Săpânţa şi Strâmtura, celelalte 27 de localităţi având primari PSD. PNL Maramureş consideră că această distribuţie ridică semne serioase de întrebare privind criteriile folosite de preşedintele Consiliului Judeţean şi acuză o repartizare discreţionară a banilor publici, fără o fundamentare transparentă în raport cu necesităţile comunităţilor locale", a transmis, vineri, PNL Maramureş, într-un comunicat de presă.
Consilierii judeţeni PNL au depus amendamente la proiectul de hotărâre, însă acestea au fost respinse prin votul majorităţii PSD-AUR-USR.
"Ceea ce se întâmplă la Consiliul Judeţean Maramureş arată modul în care PSD înţelege să exercite puterea: pentru interese de partid şi pentru clientela politică, nu pentru rezolvarea problemelor oamenilor. PSD vorbeşte permanent despre grija faţă de cetăţeni, dar, atunci când ajunge să gestioneze banii publici, interesul politic pare să cântărească mai mult decât nevoile comunităţilor", a declarat Ionel Bogdan, preşedintele PNL Maramureş.
Acesta a susţinut că "această mentalitate, în care resursele publice sunt folosite pentru consolidarea influenţei politice, trebuie să înceteze".
"Cerem preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş să revoce această hotărâre şi să propună o repartizare corectă, transparentă şi justificată a fondurilor. În caz contrar, PNL Maramureş îşi rezervă dreptul de a ataca în contencios administrativ hotărârea Consiliului Judeţean.
Considerăm această repartizare profund nedreaptă faţă de comunităţile maramureşene", a mai transmis Ionel Bogdan.
Liberalii afirmă că "dezvoltarea Maramureşului nu poate fi condiţionată de apartenenţa politică a primarilor, iar interesul cetăţenilor trebuie să fie mai presus de orice calcul de partid".



























