Preşedintele Sindicatului Europol, Cosmin Andreica, a afirmat că poliţiştii de la Ilfov care au mers în urmă cu câteva săptămâni într-o şcoală şi i-au rugat pe elevi să le arate ce au în ghiozdane au fost linşaţi mediatic pentru că ar trata copiii care pe nişte infractori. El a precizat că părinţii au făcut acelor poliţişti plângere pentru abuz în serviciu, iar efectul a fost că astfel de activităţi au fost reduse în şcoli.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
“Aş vrea să facem o analogie în urmă cu situaţia din urmă cu câteva luni în care la o şcoală din Ilfov directoare şi cadrele didactice, ca urmare a unui număr semnificativ de situaţii în care minorii au fost victimele unor agresiuni sau chiar au avut cazuri de arme albe în incinta şcolii, colegii din cadrul IPJ Ilfov  de la structura de Siguranţă Şcolară au desfăşurat o activitate educativ - preventivă în clasele indicate de către doamna director şi i-au întrebat pe elevi dacă au asupra lor astfel de obiective tăietoare-înţepătoare şi i-au rugat să scoată ghiozdanul şi să arate prin sondaj ghiozdanul poliţiştilor. Să nu uităm că acei poliţişti au fost efectiv linşaţi mediatic timp de o săptămână de către toată lumea pornind de la ideea că tratează elevii ca pe nişte infractori, că se comportă ca nişte infractori cu ei, că nu aveau ce să caute în incinta şcolii, că şcoala este pentru realizarea procesului educaţional”, a declarat Cosmin Andreica vineri, la Prima News. 
El a precizat că efectul a fost reducerea activităţilor de acest tip în şcoli. 
“În momentul în care la Ilfov acea activitate a avut loc, am avut nenumărate plângeri, deşi, culmea, nu imediat după incident, ci în momentul în care a fost mediatizat cazul. După mediatizare, au depus plângere penală părinţii pentru abuz în serviciu faţă de acei poliţişti care au pătruns în timpul procesului educaţional în faţa elevilor şi i-au speriat. Efectul a fost simplu pentru colegii noştri. Au redus activităţile în şcoli, care au avut ca scop acest fenomen educativ-preventiv şi în zilele următoare am văzut cazuri în care elevii s-au înjunghiat între ei, s-au agresat, ori i-au agresat chiar pe cei din stafful cadrelor didactice”, a mai explicat preşedintele Sindicatului Europol. 
El a adăugat că elevii şi copiii trebuie să înţeleagă că poliţistul este în slujba cetăţeanului. 
“Nu văd nimic în neregulă să văd un poliţist în uniformă în faţa clasei. Sigur, că impune o anumită temere, un anumit respect, că există o reticenţă din partea elevilor, sunt complet de acord că vorbim de o instituţie de forţă. Însă, orice copil şi un elev trebuie să înţeleagă că poliţistul este în slujba cetăţeanului”, a mai declarat Cosmin Andreica.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.